VIZITĂ REGALĂ

Oaspete de seamă, zilele trecute, la Buzău, cu ocazia atribuirii numelui „Regele Mihai I” Colegiului Economic. Este vorba despre un reprezentant al Casei Regale, Principele Radu, soțul Principesei Margareta a României, fiica cea mare a fostului suveran Mihai I. La evenimentul, organizat de către conducerea Colegiului Economic, au participat, alături de elevii și profesorii liceului, reprezentanţi ai administraţiei locale, precum și directori de școli și licee.

Principele Radu a fost întâmpinat de câțiva elevi și de câteva cadre didactice care i-au prezentat unele creații proprii, prin care încearcă să mai păstreze din tradiții.

Principele Radu și-a amintit cu plăcere de șederea sa la Buzău în anii tinereții. El a ținut să adreseze un mesaj elevilor colegiului.

Primarul Constantin Toma consideră că atribuirea numelui „Regele Mihai I” Colegiului Economic din Buzău reprezintă un nou început pentru unitatea de învățământ.

La finalul evenimentului, elevii și Principele Radu, au lansat 96 de baloane colorate, reprezentând anii de viaţă ai Regelui Mihai I. Actualul Colegiu Economic s-a numit inițial Școala Comercială Superioară, înființată în 1922, iar din 1936 și-a schimbat denumirea în Liceul Comercial de băieți ,,Marele Voievod Mihai’’.

Related posts