Autoritățile din Râmnicu Sărat vor să construiască o bază sportivă modernă, pe terenul fostei unități militare, de pe strada Focșani. Consiliul Local Muncipal a aprobat deja predarea amplasamentului către Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții în vederea executarii obiectivului. Primăria Râmnicu Sărat se obligă ca, după predarea amplasamentului și realizarea bazei sportive, să mențină destinația obiectivului și să asigure mentenanța sa pe o perioadă de minimum 15 ani.
DetaliiAn: 2023
SITUAȚIE DELICATĂ
Situație extrem de delicată pentru Primăria Buzău din cauza unei legi intrate în vigoare în luna august a acestui an. Potrivit actului normativ, spațiile comerciale care funcționează în blocuri și clădiri cu risc seismic I și II expertizate după 2008 sunt obligate să-și închidă activitatea. Aceasta în condițiile în care Primăria Buzău a obținut 122 milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru eficientizarea energetică și consolidarea seismică a 40 de blocuri șubrede din municipiu, unele dintre acestea având la parter spații comerciale. Situația este cu atât…
DetaliiInvitație la dezbateri
COMUNICAT
Primăria municipiului Buzău aduce la cunoștință participanților la traficul rutier ca în perioada 11.09.2023 – 13.09.2023 se vor realiza lucrări de asfaltare a străzilor Independenței și Ostrovului cu instituirea unor restricții de circulație astfel: – În data de 11.09.2023 pe str.Independenței tronsonul delimitat de str.Emil Palade și str.Ostrovului circulația autovehiculelor va fi interzisa în intervalul orar 21:00 – 05:00. – În data de 12.09.23023 și 13.09.2023 pe str.Ostrovului, tronsonul delimitat de str.Independenței și str.Petre Antonescu circulația autovehiculelor va fi interzisă în intervalul orar 21:00 – 05:00. Programul poate suferi modificări, în…
DetaliiPOATE ÎN ETAPA URMĂTOARE
Administraţia Fondului de Mediu a prelungit sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, până la data de 29 septembrie. Deocamdată, râmnicenii nu pot beneficia de acest program, pentru că Primăria Râmnicu Sărat nu a fost admisă în prima etapă a înscrierilor. Având în vedere interesul scăzut al românilor pentru Rabla Local, autoritățile locale au speranțe că și municipiul Rm. Sărat se va regăsi, în etapa următoare, în lista unităților administrative teritoriale care au încheiat contracte cu Agenția Fondului de Mediu. În…
DetaliiPĂDURILE NIMĂNUI
Mii de hectare de pădure din județul Buzău nu au, nici în acest moment, proprietar. Este concluzia la care au ajuns specialiștii Gărzii Forestiere Buzău în urma inventarierii zonelor împădurite fără proprietar. Vorbim despre o suprafață de peste 16.000 de hectare de pădure, ceea ce reprezintă 10% din totalul fondului forestier din județ. Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, este surprins de suprafețele mari de pădure care, de ani buni, nu au proprietari și sunt expuse hoților de lemn. Reprezentanții Gărzii Forestiere spun că, în lipsa proprietarilor, în ultimii ani, din…
DetaliiADĂPOST PENTRU OAMENII STRĂZII
Municipiul Râmnicu Sărat va avea un centru care va găzdui, pe timpul nopții, persoanele fără un acoperiș deasupra capului. Imobilul ar urma să fie construit printr-o asociere între municipiul Râmnicu Sărat, Direcția de Asistență Socială și Fundația „Săndulache”. Adăpostul pentru oamenii străzii ar urma să se construiască în cartierul Alecu Bagdat, pe un teren pus la dispoziție de Primărie, și va putea găzdui 10-15 persoane. Consiliul Local Muncipal Rm Sărat a parafat recent asocierea care va permite realizarea acestei investiții. Persoanele fără adăpost sunt, în general, persoane singure ori familii…
DetaliiCOVID REVINE ÎN ATENȚIE
Cazurile de Covid-19 provoacă alertă și la Râmnicu Sărat. Dacă în urmă cu două săptămâni, în Spitalul Municipal, nu era internat niciun pacient infectat cu SARS-COV2, acum, situația s-a schimbat. În această dimineață, în spital erau internate 16 persoane cu Covid. Cei mai mulți dintre pacienți sunt copii. Starea de sănătate a celor internați este, însă, bună. La Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, vizita pacienților internați în secțiile ATI, Neonatologie, Maternitate, Pediatrie, Boli Infecțioase și TBC este interzisă. Și în țară a crescut numărul cazurilor de COVID-19. Pentru a preveni îmbolnăvirea,…
DetaliiDEȘEURILE BIODEGRADABILE NU POT FI COLECTATE SEPARAT
Deocamdată, buzoienii care locuiesc la blocuri nu vor putea colecta separat deșeurile biodegradabile. Și asta pentru că nu există încă infrastructura necesară colectării separate: găleți maro la fiecare apartament și stație de compost pentru acest tip de deșeu. Măsura a fost aprobată de Consiliul Local Muncipal Buzău în ședința din luna august. Fără această stație de compost, Buzăul nu va putea atinge niciodată ținta de 50 sau 55 % procent de reciclare, pe care o dorește Primăria. În acest moment, procentul de colectare este de 12, maxim 14 %. Societatea…
DetaliiAȘTEPTAȚI LA CURSURI DE ARTĂ
Copiii talentați, care îndrăgesc arta și vor să-și extindă cunoștiințele în acest domeniu sunt așteptați să se înscrie la cursurile oferite de profesorii Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, din Râmnicu Sărat. Aici, micuții pot descoperi lumea muzicii, a artelor plastice, a dansului popular și modern, dar pot învăța și limbi străine. Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu” organizează și înscrieri pentru copiii care vor să urmeze cursurile Școlii populare de arte. Potrivit specialiștilor, arta contribuie la dezvoltarea imaginației, a abilităților intelectuale, de comunicare, auditive și senzoriale, dar îi ajuta pe cei mici să…
Detalii