AȘTEPTAȚI LA CURSURI DE ARTĂ

Copiii talentați, care îndrăgesc arta și vor să-și extindă  cunoștiințele în acest domeniu sunt așteptați să se înscrie la cursurile oferite de profesorii Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, din Râmnicu Sărat. Aici, micuții pot descoperi lumea muzicii, a artelor plastice, a dansului popular și modern, dar pot învăța și limbi străine. Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu” organizează și înscrieri pentru copiii care vor să urmeze cursurile Școlii populare de arte. Potrivit specialiștilor, arta contribuie la dezvoltarea imaginației, a abilităților intelectuale, de comunicare, auditive și senzoriale, dar îi ajuta pe cei mici să…

Detalii

,,STELUȚELE DANSULUI”

Cele mai bune grupuri de mici dansatori din țară și-au dat întâlnire, sâmbătă, pe scena Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, la Festivalul Național ,,Steluțele dansului”. Aflat la cea de-a XIX-a ediție, festivalul a reunit peste o mie de copii talentați care au oferit publicului momente artistice deosebite. La Festivalul Național ,,Steluțele dansului” au participat și copii din municipiul Râmnicu Sărat. Organizatorul evenimentului, prof.  coregraf  Victorița Morogan, dorește să continue această tradiție la Râmnicu Sărat. Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu” a fost neîncăpător pentru participanți și însoțitorii acestora. Și la ediția…

Detalii