AU VENIT BANII PENTRU REABILITARE

Clădirea în care funcționează Centrul de Transfuzii din Buzău, veche de aproape 50 de ani, va intra în viitorul apropiat într-un amplu proces de reabilitare. După demersuri repetate și ani întregi de așteptare, Ministerul Sănătății a alocat, în sfârșit, fondurile necesare investiției. Este vorba despre aproape 5 milioane de lei, sumă virată în contul centrului încă de luna trecută și care va fi alocată pentru realizarea proiectului tehnic și lucrările propriu-zise de consolidare și de reabilitare.

Din 1974, de când a fost ridicat, Centrul de Transfuzii din Buzău nu a fost niciodată reparat sau consolidat. Primele fisuri au fost descoperite în 2009, iar degradarea a continuat, așa că s-au început demersurile pentru consolidarea clădirii. Primele fonduri s-au primit în 2021 pentru realizarea expertizei tehnice, care a scos la iveală gravitatea situației. În prezent, conducerea centrului este în procedură de achiziție pentru proiectul tehnic.

Deoarece imobilul este plin de fisuri și are structura de rezistență afectată, experții l-au încadrat în clasa a doua de risc seismic. Potrivit specialiștilor, o clădire nu trebuie să fie privită să reziste până la primul cutremur, ci trebuie să reziste la cutremurul de amplasament, caz în care clădirea nu va rezista. Centrul de Transfuzii este construit pe două niveluri și subsol, unde se află și un buncăr antiatomic. Reabilitarea imobilului ar trebui să se realizeze cam într-un an și jumătate.

Dr. ADRIANA CRĂCIUN, dir. Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, ne dă asigurări că, pe timpul derulării lucrărilor de consolidare și de reabilitare, activitatea centrului nu va fi afectată.

Centrul de Transfuzii Buzău este o unitate sanitară de interes strategic. Pe lângă recoltare, aici prelucrează și se pun la dispoziția spitalelor din județ și din țară, sânge și plasmă.

Related posts