,,ÎMPREUNĂ ÎN TIMP”, UN SPECTACOL INTERACTIV DEDICAT EXCLUSIV FAMILIILOR MONOPARENTALE DIN JUDEȚUL SIBIU

O inițiativă caritabilă marca Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație  Evenimentul caritabil are loc la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu, pe data de 1 iunie 2023, ora 16:00   Asociația POT SĂ AJUT, în parteneriat cu Asociația Provident pentru Educație, continuă seria acțiunilor umanitare, de data aceasta vizând în exclusivitate familiile monoparentale din județul Sibiu. Spectacolul intergenerațional „Împreună în timp” este o inițiativă caritabilă destinată atât copiilor, cât și părinților sau bunicilor acestora. Evenimentul va fi o experiență interactivă cu totul aparte pentru public, invitat special…

Detalii

INVESTIȚII ÎN REȚELELE DE APĂ

Numeroase investiții au demarat sau vor fi începute, la Rm. Sărat, de către Compania de Apă Buzău. Autoritățile din Rm Sărat anunță că, în perioada următoare, vor fi extinse sau înlocuite mai multe rețele de apă și se vor realiza noi puțuri la frontul de captare a apei. În ultima perioadă, Compania de Apă Buzău a finalizat mai multe lucrări pe arterele din muncipiul Râmnicu Sărat. Principele Ferdinand, Căieți, Sava Roșescu sunt doar câteva dintre străzile pe care s-au executat lucrări la rețelele de apă și canal. Operatorul de apă și…

Detalii

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI

Este sărbătoare mare, astăzi, pentru creștin-ortodocși. Credincioșii prăznuiesc Înălțarea Domnului, la 40 de zile dupa Înviere. În această zi, creștinii se salută cu „Hristos S-a înalțat!” și „Adevarat S-a înalțat!”. Enoriașii au venit în număr mare la biserică și s-au rugat pentru sănătate, pace și binele celor dragi. Mântuitorul Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii. Din Sfânta Scriptură, aflăm…

Detalii