TOT MAI MULTE TERENURI NEFERTILE

România are a șasea cea mai mare populație și a patra cea mai mare populație rurală din Uniunea Europeană. Are, adică, a șasea cea mai mare piață pentru mâncare și al patrulea cel mai numeros potențial uman pentru agricultură. Și, totuși, România pierde tot mai mult din suprafața agricolă fertilă. Este un fapt mai puțin cunoscut, dar care este, însă, adus în atenție de cercetătorul Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău. Potrivit acestuia, doar 30 la sută din suprafața agricolă totală a țării mai are pământ fertil.

Nici județul Buzău nu este ferit de acest fenomen, spune cercetătorul buzoian. Deși se spune că umiditatea în sol ar fi la acest moment una acceptabilă, adevărul este că există suprafețe agricole expuse deșertificării și eroziunii. Pe de altă parte, terenurile din jurul orașului Buzău sunt pline de sare, ceea ce face ca acestea să nu aducă producțiile scontate.

Aceste fenomene au început déjà să se extindă pe suprafețe tot mai mari, atât în județul Buzău, cât și la nivelul întregii țări. O explicație ar fi lipsa unor perdele agroforestiere.

Perdelele agroforestiere adună zăpada iarna mărind umezeala pământului, feresc recoltele de vânturile uscate şi, prin aerul rece şi umed pe care îl revarsă noaptea pe holde, ajută vegetația.

 

Related posts