PARCĂRILE, O MARE PROBLEMĂ

Locurile de parcare, insuficiente în comparație cu numărul  de mașini, reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă zilnic șoferii din Buzău. Conform unui studiu realizat la începutul acestui an de o companie specializată în integrare de soluţii inteligente la cheie, arată că municipiul Buzău suferă când vine vorba de parcările rezidențiale. În municipiul Buzău există foarte mulți proprietari de mașini care utilizează autovehiculele foarte rar, o dată pe lună sau și mai rar, dar solicită și dețin locuri de parcare rezidențiale, în condițiile în care acestea sunt și așa insuficiente. O situație deosebită este consemnată pe Bulevardul Unirii, arteră aflată într-un amplu proces de reabilitare rutieră. Acolo, multe dintre mașinile proprietarilor sunt parcate lângă bordură, ceea ce reduce  numărul de benzi necesare traficului rutier. Primarul Constantin Toma spune că încearcă să reanalizeze situația locurilor de parcare.

O situație delicată privind parcarea mașinilor se înregistrează și pe strada Transilvaniei, recent reabilitată, dar nefinalizată. Acolo, foarte puțini proprietari își parchează autoturismele în curțile caselor, iar cei mai mulți le lasă pe trotuar, ceea ce creează un disconfort pietonilor.

În municipiul Buzău există peste 60.000 vehicule înmatriculate la Direcția Economică. Reprezentanții administrației locale spun că, în bugetul Primăriei Buzău din acest an, au fost alocați bani pentru construcția a 3 parcări supraetajate în zona Unirii Sud.

Related posts