ACTIVI LA ÎNCEPUT DE AN

Incidentul de la Primăria Timișoara, unde liderul AUR, George Simion, și câteva zeci de simpatizanți ai partidului, au încercat să obțină o audiență la primarul Dominic Fritz a fost relatat denaturat de către unii jurnaliști. Precizarea aparține deputatului AUR de Buzău, Nicolae Roman, care spune că grupul Alianței pentru Unirea Românilor nu a forțat intrarea în Primăria Timișoara și nici nu a produs vreun scandal. În același context, Nicolae Roman dezaprobă comunicatul Asociației Municipiilor din România, semnat și de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, în calitate de președinte executiv, în care acțiunea…

Detalii

ULTIMELE TRANSFERURI

FC Buzău a anunțat ultimii fotbaliști transferați în Crâng, care se vor alătura lotului condus de Cristi Pustai în cantonamentul care a început, ieri, la Râmnicu Sărat. Pe lângă râmniceanul Dorin Burlacu (29 de ani, de la Aerostar Bacău) și uruguayanul Gonzalo Latorre (25 de ani, fost la Cerro Largo – Uruguay), se află și Mihai Neicuțescu (23 ani), fost jucător al lui Dinamo București. Acum doi ani, fotbalistul s-a aflat în centrul unui scandal, fiind și exclus din lot cu acea ocazie de antrenorul de atunci al lui Dinamo,…

Detalii

MAȘINĂ DE POLIȚIE, GONIND PRIN LOCALITATE CU 100 DE KM/H

O mașină de poliție a fost surprinsă gonind prin localitate cu 100 de kilometri la oră, în județul Buzău, pe drumul European 85. Filmarea a fost realizată de un alt șofer, care se afla în spatele autospecialei, și care, circula cu aceeași viteză excesivă. Din imagini se vede că autospeciala de Poliție nu avea pornite semnalele luminoase. Mai mult, martorii susțin că la volanul mașinii se afla o polițistă, care vorbea și la telefon în tot acest timp. Imaginile au ajuns la polițiștii din Buzău, care încearcă acum să identifice,…

Detalii

CERCETAT DUPĂ GRATII

Poliţistul din Rm. Sărat, care a fost reţinut după ce a comis mai multe fapte incompatibile cu uniforma pe care o îmbrăca de şase ani, rămâne după gratii. La expirarea celor 24 de ore de la reţinere, ieri, instanţa a dispus arestarea preventivă a agentului de poliţie pentru 30 de zile. Agentul acuzat de un comportament nedemn de haina militara are 36 de ani. Multa vreme a lucrat ca recepționer, în străinatate. În 2016, însă, a revenit în țară și a fost angajat în poliție, din sursă externă, fără să…

Detalii

CLĂDIRI REABILITATE, PE CUZA VODĂ

Cuza Vodă, strada cu cele mai vechi case din municipiul Buzău, ar putea avea o nouă față în următorii ani. Primarul Constantin Toma a anunțat că municipalitatea a demarat procedurile pentru atragerea de fonduri europene în vederea reabilitării clădirilor vechi de pe strada Cuza Vodă. În același context, edilul Buzăului a precizat că înainte de începerea lucrărilor, cetățenii care locuiesc în imobilele care aparțin Primăriei, de pe strada Cuza Vodă, vor fi evacuați. Potrivit edilului Constantin Toma, chiriașii din locuințele sociale de pe strada Cuza Vodă, dar și din alte…

Detalii

LUCRĂRI FINALIZATE ÎN ACEASTĂ LUNĂ

Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat dorește să finalizeze lucrările la serele din municipiu până la sfârșitul lunii ianuarie. Refacerea clădirilor din incinta fostelor sere din cartierul Costieni a fost demarată în primăvara anului trecut. Autoritățile din Rm. Sărat vor ca fostele sere să-și recapete utilitatea de altădată. Aici se produceau flori pentru decorarea întregului oraș.  

Detalii

DOUĂ INCIDENTE GRAVE, ACELAȘI POLIȚIST

Un polițist din Râmnicu Sărat, de 36 de ani, este protagonistul unor evenimente care pătează grav imaginea Poliției Române! Dacă, cu două seri în urmă, bărbatul s-a dus îmbrăcat în uniformă la o prostituată și a refuzat să plătească, același polițist a provocat, sâmbătă, un accident în localitatea Topliceni. Polițistul a pierdut controlul volanului și a lovit două mașini parcate pe marginea drumului. Când a fost scos din mașină, martorii și-au dat seama că acesta este băut. Locuitorii din zonă au auzit bubuitura și au ieșit să vadă ce s-a…

Detalii

INCENDIU VIOLENT

Incendiu violent izbucnit, astăzi dimineață, la o gospodărie din localitatea Ciobănoaia, comuna Merei. Pompierii buzoieni au intervenit cu trei autospeciale de stingere, cu apă și spumă. La fața locului a fost solicitată și o cisternă cu apă, venită în sprijin de la punctul de lucru ISU de la Pietroasele. La sosirea pompierilor, focul cuprinsese casa și două anexe, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Focul a mistuit complet și o căpiță de fân, aflată în apropierea anexelor. Pompierii nu au stabilit deocamdată cauza incendiului de la Ciobănoaia,…

Detalii

DOTĂRILE AU SPORIT EFICIENȚA

Activitatea Poliției Locale Râmnicu Sărat a fost mult mai eficientă în ultimii ani datorită echipamentelor cu care agenții au fost dotați. Este opinia reprezentanților instituției, care afirmă că dotarea polițiștilor cu bodycam-uri a ușurat mult munca polițiștilor locali. De asemenea, extinderea sistemului video în municipiu a dat randament, reușindu-se stoparea depozitării ilegale a deșeurilor în anumite zone ale orașului. La finalul anului trecut, Poliția Locală Râmnicu Sărat a fost dotată și cu o autospecială. Din anul 2015 și până în prezent, în municipiul Râmnicu Sărat, s-au montat 165 de camere…

Detalii

VICTORIE MARE

Victorie prețioasă pentru SCM Gloria Buzău, sâmbătă, în deplasare, cu echipa lui Gheorghe Tadici, Handbal Club Zalău. Buzoiencele nu au părut că resimt șocul înfrângerii cu Dacia Mioveni, din etapa trecută, de la Sala Sporturilor, rezultat care a dus la despărțirea de antrenorul Aurelian Roșca și au dat dovadă de multă maturitate în momentele cheie ale jocului. Cu secundul Romeo Ilie pe bancă și oarecum cu spatele la zid, Gloria a jucat pe o singură carte și a atacat Zalăul din start. Cel puțin 20 de minute buzoiencele au lăsat…

Detalii