SUTE DE MII DE ALEGĂTORI AȘTEPTAȚI LA URNE

365.856 de alegători, din județul Buzău sunt așteptați, astăzi, la urne. Ei trebuie să își aleagă primarii, președintele Consiliului Județean, consilierii locali și județeni, precum și reprezentanții României în Parlamentul European. Conform Autorității Electorale Permanente, cei mai mulți alegători din județ sunt în municipiul Buzău, aproape 103.000 de persoane cu drept de vot, în muncipiul Rm Sărat, cu puțin peste 31.000 de alegători și orașul Nehoiu, peste 8.550 de alegători. Câteva comune din județ au și ele un număr semnificativ de persoane cu drept de vot: Vadu Pașii – 8.314…

Detalii

AȘTEPTAȚI LA REFERENDUM

Locuitorii cu drept de vot din municipiul Buzău, dar și cei din comuna Țintești, sunt așteptați, duminică, la urne! Oamenii au posibilitatea să voteze pro sau contra fuzionării celor două localități, în urma demersului inițiat de primarul Buzăului, Constantin Toma. Secțiile de votare din Buzău și Țintești vor fi deschise între orele 07.00 și 23.00. Chiar înaintea referendumului de duminică, atât edilul Buzăului, Constantin Toma, cât și alte personalități publice locale i-au îndemnat pe localnicii din Buzău și Țintești să meargă la urne și să voteze pentru unirea celor două…

Detalii

LA URNE, CU NOAPTEA-N CAP

Buzoienii au mers la urne, în număr mare, imediat după deschiderea secțiilor de votare! În ciuda măsurilor speciale impuse în secțiile de votare din cauza pandemiei, cei mai grăbiți alegatori au fost persoanele în vârstă. Ei au vrut sa ștampileze buletinele vot inainte de a merge la slujba de duminica sau la piață, asa cum au facut si la celelalte alegeri. Buzoienii care au mers la vot dis de dimineață speră ca viitorii parlamentari de Buzău să le faca viața un pic mai bună. La ora 9.30, în județul Buzău,…

Detalii