DOUĂ ȘCOLI VOR FI REABILITATE

Autoritățile locale din Râmnicu Sărat intenționează să renoveze două unități de învățământ din municipiu. Administrația locală are în plan renovarea clădirii Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” și cea a Școlii Gimnaziale „Constantin Brancoveanu”, în vederea îmbunătățirii eficienței energetice. Investiția se va finanța prin Programul Regional Sud-Est. La ultima ședință a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat s-au aprobat proiectele și cheltuielile aferente celor două proiecte. Investiția urmărește reabilitarea termică a clădirilor, respectiv reducerea emisiilor de carbon, dar și consolidarea acestora în funcție de riscurile identificate, inclusiv risc seismic.

Detalii

ÎNDRUMAȚI ÎN CARIERĂ

Elevii trebuie sfătuți de profesori și părinți pentru a-și alege corect unitatea de învățământ pe care vor să o urmeze, potrivit aptitudinilor lor. Pentru a veni în sprijinul elevilor care în această vară termină clasa a VIII-a, Școala Gimnazială ,,Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat a inițiat proiectul ,,Primii pași în carieră”. În cadrul proiectului, tinerii au avut ocazia să cunoască oferta educațională a liceelor din oraș.   În cadrul proiectului ,,Primii pași în carieră”, elevii au completat chestionare privind orientarea școlară și profesională. Tinerii spun că întâlnirea cu reprezentanții liceelor a…

Detalii

TRADIȚII DE LA BUNICI

Au învățat de la bunici tradiții de demult, dar și să cânte o priceasnă. Este vorba despre elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” din municipiul Râmnicu Sărat care participă prin proiectul „Învățăm de la bunici” la un Concurs Național Catehetic inițiat de Patriarhia Română. Proiectul elevilor Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” se desfășoară în perioada 20 ianuarie-24 aprilie și presupune activități în comun între bunici și nepoți, precum și realizarea unui dialog între generații. Grupul catehetic de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din municipiul Râmnicu Sărat este alcătuit din 25 de elevi.…

Detalii

CUPA LA ȘAH

Aproximativ 140 de elevi au participat, zilele acestea, la concursul de șah „Cupa Constantin Brâncoveanu”. Evenimentul a fost organizat în cadrul sălii de sport a școlii ,,Constantin Brâncoveanu”din Râmnicu Sărat. Concursul s-a desfășurat pe două categorii de vârstă, învățământ primar și gimnazial, iar participanții au primit diplome, medalii și cupe. Evenimentul a fost organizat de ACS Pheonix Buzău și Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat. Specialiștii precizează că șahul ajută la dezvoltarea mai multor abilități mentale, iar educarea copiilor prin șah are rezultate pe termen lung în dezvoltarea inteligenței,…

Detalii