TRADIȚII DE LA BUNICI

Au învățat de la bunici tradiții de demult, dar și să cânte o priceasnă. Este vorba despre elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” din municipiul Râmnicu Sărat care participă prin proiectul „Învățăm de la bunici” la un Concurs Național Catehetic inițiat de Patriarhia Română. Proiectul elevilor Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” se desfășoară în perioada 20 ianuarie-24 aprilie și presupune activități în comun între bunici și nepoți, precum și realizarea unui dialog între generații.

Grupul catehetic de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din municipiul Râmnicu Sărat este alcătuit din 25 de elevi. Fiecare dintre ei are de îndeplinit câte o sarcină în cadrul proiectului, conform abilităților personale.

Elevii au învățat de la bunici cusătura tradițională românească, să gătească mucenici, au învățat să planteze o floare, dar și să  cânte o priceasnă. Ei au participat și la o șezătoarea, acasă la o bunică, unde au au fost depănate amintiri despre copilăria de altădată, dar și despre tainele naturii.

Coodonatorii proiectului sunt preotul paroh Cristian Asanache și preotul Cristian-Mihail Iordache de la Biserica „Cuvioasa Parascheva”, precum și profesoarele Gabriela-Antoaneta Marinescu și Elena-Adriana Drăghiciu din cadrul  Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” Râmnicu Sărat.

Related posts