Primăria Buzău întinde, din nou, o nouă mână de ajutor societății RAM TermoVerde. Este vorba despre un sprijin financiar substanțial aprobat în cea mai recentă ședință a Consiliul Local și necesar achitării unor datorii. Unii consilieri locali nu au fost însă de acord cu acordarea acestui ajutor. Reprezentanții Primăriei Buzău au explicat că acest sprijin financiar era necesar din cauza cheltuielilor destul de mari ale societății cu sistemul de termoficare, odată cu diminuarea numărului de abonaţi. Discuțiile pe tema societății de termoficare au degenerat, iar argumentele s-au transformat în acuzații…
DetaliiEtichetă: ram termo verde
DATORNICII LA CĂLDURĂ, EXECUTAŢI SILIT
Furnizorul de energie termică, RAM TermoVerde se află într-o situație financiară precară din cauza datornicilor. Mai exact, în decursul celor 3 ani de la înființare, furnizorul a acumulat, de la cetățenii rău platnici, restanțe de aproape 700.000 de lei. Inițial, datornicii au primit somații și notificări, prin care erau chemați să-și achite debitele restante sau să le eșaloneze. Persoanele care nu au luat în calcul plata eșalonată a restanțelor au fost trimise în judecată pentru recuperarea debitelor, iar acum societatea a trecut la executarea silită. Mai grav este că din…
DetaliiSOMAȚI SĂ-ȘI ACHITE DATORIILE
Vin vremuri grele pentru mii de buzoieni care încă mai sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire, dar nu și-au plătit facturile de câțiva ani. Ei sunt somați să își achite datoriile pentru a nu rămâne în frig la iarnă. În decursul celor 3 ani de la înființare, furnizorul de energie termică, RAM TermoVerde a acumulat, de la cetățenii rău platnici, restanțe de aproape un milion de lei noi. Situația datornicilor este una extrem de delicată. Și asta pentru că, pentru a-și recupera restanțele, RAM TermoVerde ar putea cere popriri…
DetaliiFĂRĂ APĂ CALDĂ
În plină vară, aproape 500 de buzoieni din blocurile racordate la sistemul centralizat de încălzire nu mai primesc apă caldă. Problema a fost dezbătută în cea mai recentă ședință Cosiliului Local Municipal Buzău la solicitarea unui consilier PSD. Acesta i-a solicitat directorului societății RAM TERMO VERDE să explice motivul sistării apei calde, între anumite ore, pentru locatarii apartamentelor din cele 5 blocuri Integral, de pe Bulevardul Industriei. Consilierul PSD Georgică Mănoiu consideră că decizia de sistare a apei calde, pentru o datorie minoră, nu se justifică. El i-a mai cerut…
DetaliiPREȚUL GIGACALORIEI, MAJORAT CU 52 %
Tariful la căldură care va fi suportat iarna aceasta de buzoienii racordați la sistemul centralizat a stârnit discuții aprinse, ieri, în ședința Consiliului Local Municipal Buzău. Discuțiile au pornit de la proiectul de hotărâre prin care prețul gigacaloriei a fost majorat cu 52% față de anul trecut. Unii consilieri muncipali au atras atenția că scumpirea agentului termic ar fi rezultatul pierderilor mari din rețea pe care le înregistrează noua societate de termoficare a orașului, RAM Termo Verde. IRINEL CÎRSTEA, consilier local USR-Plus: „ANRE a spus foarte clar că aceste creșteri…
DetaliiCONCEDIERI LA R.A.M.
Se anunță concedieri masive la Regia Autonomă Municipală, furnizorul de energie termică în sistem centralizat în orasul Buzău. Primarul Constantin Toma spune că primii vizați de concedieri sunt cei aproximativ 80 de angajați trimiși în șomaj tehnic în perioada pandemiei de coronavirus. Conducerea Regiei Autonome Municipale Buzău, societate aflată în colaps financiar, cu datorii de peste 90 de milioane de lei, va disponibiliza, în această vară, și alți angajați. Astfel, la debutul sezonului rece, societatea va funcționa cu mai puțin de jumătate din personalul aflat în prezent pe statele de…
Detalii