AJUTOR CU SCANDAL

Primăria Buzău întinde, din nou, o nouă mână de ajutor societății RAM TermoVerde. Este vorba despre un sprijin financiar substanțial aprobat în cea mai recentă ședință a Consiliul Local și necesar achitării unor datorii. Unii consilieri locali nu au fost însă de acord cu acordarea acestui ajutor. Reprezentanții Primăriei Buzău au explicat că acest sprijin financiar era necesar din cauza cheltuielilor destul de mari ale societății cu sistemul de termoficare, odată cu diminuarea numărului de abonaţi. Discuțiile pe tema societății de termoficare au degenerat, iar argumentele s-au transformat în acuzații…

Detalii

BANI PENTRU GAZE

Consiliul Județean Buzău sprijină financiar Primăria Mărăcineni cu un milion de lei pentru realizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale. Banii reprezintă o gură de oxigen pentru comună, în condițiile în care autoritățile din Mărăcineni nu mai dispuneau de resurse financiare pentru a acoperi cheltuielile neeligibile din cadrul proiectului derulat cu fonduri europene.  Sprijinul va fi acordat în baza unei hotărâri aprobată, recent, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Buzău. Proiectul de realizare a rețelei de gaze de la Mărăcineni are o valoare de peste 77 milioane de lei și…

Detalii