Primăria Buzău va prelua Spitalul CFR din muncipiu, în perspectiva amenajării unei noi unități medicale care să deservească locuitorii orașului. Edilul Buzăului, Constantin Toma, a fost interpelat pe această temă de către deputatul USR Emanuel Ungureanu, în cadrul ultimei ședințe Consiliului Local Municipal Buzău. Primarul Constantin Toma a declarat că Spitalul CFR, va fi preluat gratuit de la Ministerul Transporturilor, pentru a fi folosit până în momentul în care va putea fi construit, de la zero, un spital municipal. Cunoscut drept „spital al săracilor”, unitatea medicală CFR a dorit de…
DetaliiEtichetă: primaria buzau
S-A DESCHIS „DRĂGAICA 2022”
După doi ani de restricții generate de pandemie, joi seară s-a deschis „Târgul Drăgaica”, cel mai mare și cel mai longeviv bâlci din zona Munteniei. În Drăgaică, distracția vine din orice colț! Nu mai puțin de 20 de utilaje de agrement au fost montate în târgul buzoian. Totodată, în târg au fost amplasate zeci de corturi şi standuri pentru produse industriale şi de artizanat. Terasele învăluite în fumul grătarelor produc pe bandă rulanta mici și fripturi, cât să sature zeci de mușterii într-o oră. Porumbul fiert, gogoșile și vata de…
DetaliiATELIERE DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNICĂ, ÎN PARCUL TINERETULUI
Timp de două zile, în municipiul Buzău se va desfășura evenimentul „Caravana Știință și imaginație”. În cadrul activităților care vor avea loc în Parcul Tineretului, vineri și sâmbătă, vor fi ateliere de astronomie, de animație, de robotică și se vor face observații astronomice. Accesul este liber. Participanții vor putea afla și cum se orientau vechii navigatori după stele și vor putea viziona documentare și filme de animație. Activitățile se vor desfășura pe 9 iunie, de la 17.30 la 20.30, și pe 10 iunie, între orele 9.30 și 13.00. În deschiderea…
DetaliiUN NOU TEATRU
Buzăul are un nou teatru! Este vorba despre Teatrul Municipal „Velimar Maximilian”, instituție de cultură care va avea personalitate juridică, un număr de 35 de angajaţi şi va fi subordonată Consiliului Local Buzău. Conducerea noii instituţii de cultură va fi asigurată de către un manager şi un director artistic, care vor fi angajaţi prin concurs nu mai târziu de 6 luni de la înfiinţare. Până atunci, conducerea interimară va fi asigurată de către regizorul basarabean Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. Primul spectacol al noului teatru, înființat…
DetaliiAPEL CĂTRE CETĂȚENI!
Chiar în prima zi a recensământului, primarul municipiului Constantin Toma face un apel către toți cetățenii orașului să se declare locuitori ai municipiului Buzău. Aceasta deoarece există riscul ca orașul Buzău să coboare sub 100.000 de locuitori, situație care ar atrage municipiului mai multe dezavantaje. Constantin Toma spune că buzoienii care întâmpină probleme în procesul de autorecenzare pot primi asistență, de luni până vineri, din partea unor reprezentanți ai Primăriei Buzău. La Reecensamântul Populației și Locuințelor din 2011, municipiul Buzău avea 115.494 de locuitori, fiind al optsprezecelea oraș ca populație…
DetaliiACȚIUNE ÎN SPRIJINUL REFUGIAȚILOR
Astăzi, la cinci zile după izbucnirea războiului din Ucraina, Primăria Buzău s-a mobilizat pentru a oferi sprijin refugiaților din țara vecină. Primarul orașului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că la Vila Albatros din Parcul Marghiloman va fi amenajat un punct de colectare, unde buzoienii pot dona alimente, haine, saltele, pături și alte obiecte necesare pentru a le face viața mai ușoară miilor de ucrainieni care au ales să se refugieze în România. Este vorba despre o campanie pe care Primăria Buzău o desfășoară în parteneriat cu Filiala Buzău a Crucii…
DetaliiORAȘUL BUZĂU ARE BUGET
Bugetul municipiului Buzău, pentru anul 2022, a fost aprobat! În comparație cu alți ani, când erau discuții aprinse pe marginea proiectului și, la final, chiar voturi împotrivă, proiectul de buget a primit, ieri, undă verde din partea tuturor celor 22 de consilieri locali prezenți la ședință, iar voturile au fost exprimate în doar câteva minute, fără alte discuții. Proiectul de buget propus inițial spre dezbatere publică a suferit însă modificări. Este vorba despre o serie de amendamente, mai exact 49, aduse de primarul Constantin Toma și care, supuse la vot,…
DetaliiPLANURI PENTRU PARCUL CRÂNG
Pădurea Crâng a fost retrocedată autorităților locale, săptămâna trecută, iar Primăria Buzău are planuri mari în legătură cu viitorul ei. Mai întâi, în maxim 30 de zile de la aprobarea restituirii pădurii Crâng către municipalitatea buzoiană, Regia Națională Romsilva va trebui să definitiveze documentele de predare a celor 178 de hectare. Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi asigură pe buzoieni că, după finalizarea transmiterii, va fi interzisă trecerea oricărei suprafeţe de pădure din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău. Practic, niciun metru pătrat din pădure nu poate fi înstrăinat!…
DetaliiFĂRĂ MAȘINI PARCATE PE UNIRII
Motiv de îngrijorare pentru zeci de mii de buzoieni! În viitorul apropiat, mașinile nu ar mai putea fi parcate pe B-dul Unirii, cea mai importantă arteră din municipiul Buzău. Măsura ar putea fi aplicată și pe alte artere din municipiu, cu trafic rutier intens. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că specialiștii din Primăria Buzău caută soluții pentru ca punctele termice nefuncționale din spatele blocurilor de pe b-dul Unirii să fie demolate, iar în locul lor să se amenajeze parcări. Desființarea parcărilor de pe b-dul Unirii se va face doar…
DetaliiBUGET DEDICAT INVESTIȚIILOR
Muncipiul Buzău va avea în acest an cel mai mare buget din ultimii 32 de ani! O spune primarul Constantin Toma, într-o postare pe rețelele de socilizare. Edilul precizează că Primăria Buzău va avea la dispoziție, în 2022, 133 de milioane de euro. Ca și anii trecuți, cei mai mulți bani vor fi investiți în proiecte de modernizare a infrastructurii. Bugetul de investiții al Primăriei Buzău, pentru acest an, este de aproximativ 80 de milioane de euro. Practic, aproape două-treimi din bugetul total pe 2022 va merge către modernizarea infrastructurii…
Detalii