RAZII ȘI PERCHEZIȚII

Descinderi matinale, astăzi, la Buzău, ale trupelor speciale ale poliției. Oamenii legii au pus în executare mai multe mandate de percheziţie la domiciliile unor persoane suspectate de  proxenetism şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acțiunile au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Vizați de razii au fost și șoferii care au tranzitat în această dimineață municipiul Buzău. Oamenii legii, alături de colegii lor de la alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție, precum și de jandarmi au efectuat verificări și…

Detalii

INFRACȚIUNI … DE MINIVACANȚĂ

Au fost zile pline pentru polițiștii buzoieni în minivacanța de Sfânta Maria. Oamenii legii s-au confruntat cu numeroase cazuri de violență, dar și cu furturi sau infracțiuni pe șosele. În această perioadă au fost prinse în flagrant 14 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, au fost reținute peste 70 de permise de conducere și au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare. Pe durata minivacanței, polițiștii au dat 650 amenzi, în valoare totală de peste 353.000 de lei. Solicitați au fost și pompierii buzoieni care au intervenit la mai multe…

Detalii

SĂRBĂTORITĂ LA 100 DE ANI

A împlinit memorabila vârsta de 100 de ani și a fost felicitată de familie și de autoritățile din Râmnicu Sărat. Este vorba despre cea mai longevivă râmniceancă, domnișoara Maria Chințoiu, așa cum este cunoscută în zona în care locuiește. Ea a fost vizitată, ieri, de reprezentanții administrației locale, care, pe lângă urările de bine, i-au dăruit un superb buchet de flori, o diplomă aniversară, dar şi un tort. Apropiații împreună cu reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat i-au cântat centenarei tradiționalul ”La mulți ani!”. La un secol de viață, sărbătorita este un exemplu…

Detalii

PROXENEȚI ȘI CĂMĂTARI ÎN AREST

Trei râmniceni au fost arestaţi şi sunt cercetaţi pentru proxenetism şi camătă. Aceștia sunt acuzați că au trimis spre prostituție, în Germania, o femeie de 36 de ani din Râmnicu Sărat. Mai mult, aceștia au împrumutat bani câtorva localnici, de la care cereau, lunar, dobânzi substanțiale. În baza mandatului emis de Judecătoria Râmnicu Sărat, poliţiştii au efectuat o percheziţie la imobilul folosit de către indivizi, în Râmnicu Sărat. Polițiștii i-au reținut pe cei trei râmniceni pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a decis arestarea lor pentru 30 de zile.…

Detalii

PENSIONĂRI MASIVE  

Criza de personal se menține la cote îngrijorătoare la Inspectoratul de Poliție din Buzău. Deficitul de personal a ajuns la 20,20 %, în contextul în care, numai anul trecut, s-au pensionat peste 50 de polițiști buzoieni, iar Inspectoratul nu a putut acoperi schema de personal nici cu absolvenți ai instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, nici cu angajați din sursă externă. Chiar și așa, conducerea Inspectoratului de Poliție Buzău spune că deficitul de personal nu împiedică activitatea instituției. Criza de personal se resimte cel mai mult în structurile de…

Detalii

ÎMPUȘCATĂ ÎN FAȚĂ CU UN PISTOL!

Un nou incident șocant la Râmnicu Sărat! O adolescentă de 14 ani a fost rănită la față, după ce a fost împușcată, în plină stradă, cu un pistol tip airsoft. Întâmplarea s-a produs în seara de marți spre miercuri, în momentul în care tânăra, alături de mai mulți prieteni, se ducea spre casă. La un moment dat, lângă grupul de tineri a oprit o mașină, iar șoferul a încercat să intre în vorbă cu adolescenta, deși aceasta nu-l cunoștea. Deoarece fata a refuzat să vorbească cu el, un râmnicean, în…

Detalii

ÎNTÂMPLARE INCREDIBLĂ

Întâmplare incredibilă, ieri după-amiază, într-un liceu din municipiul Buzău. Elevii unei clase din Colegiul Economic s-au trezit, în timpul orei, cu o necunoscută. Fata s-a așezat într-o bancă de la mijlocul clasei, ca și cum nimic nu era anormal. Nedumeriți, liceenii au tot încercat să afle amănunte de la tânără. Aceasta părea a fi însă ruptă de lume și refuza să comunice cu cei din jur. Ambulanța și polițiștii chemați de cadrele școlii au venit să o preia pe fată după circa 30 de minute de la apariția ei în…

Detalii

RĂPIRE ÎN STIL MAFIOT, ÎN PLINĂ ZI

Scene desprinse parcă din filme cu gangsteri, s-au derulat, pe o stradă din Buzău! În plină zi, o fată de 14 ani a fost răpită! Șase persoane au fost implicate în scenariul menit s-o aducă pe minoră în brațele celui care a ordonat totul, un tânăr de 19 ani, din Râmnicu Sărat. Băiatul o văzuse pe minoră la un eveniment privat și a decis că trebuie să-i devină soție. Duminică, el și-a pus planul în aplicare: tânărul și alte cinci persoane, trei bărbați și două femei, au venit la Buzău…

Detalii

BUZOIAN, ARESTAT DUPĂ CE A FURAT UN SEMAFOR

Un tânăr din comuna Beceni a fost reținut de poliţişti, după ce a furat un… semafor electric, instalat pe drumul judeţean 203K. Din motive încă necunoscute, tânărul în vârstă de 32 de ani a hotărât să fure semaforul instalat pe drumul judeţean. Din nefericire pentru el, poliţiştii din comună au reuşit să afle în câteva zile unde a ajuns semaforul instalat pentru şantierul aflat în lucru pe drumul judeţean, astfel că i-au făcut tânărului “o vizită” la domiciliu. Judecătorii urmează să stabilească dacă tânărul care a furat semaforul va fi…

Detalii

CENTRU DESCHIS PENTRU VACCINARE

Începând de astăzi, odată cu debutul celei de-a doua etape de imunizare împotriva Sars Cov 2, și în municipiul Rm. Sărat a fost deschis un centru de vaccinare Covid-19. Centrul a fost amenjat pe strada Micșunelelor, Nr. 29, într-o clădire a Consilului Județean Buzău și deservește, atât populația municipiului, cât și pe cea a comunelor arondate. Inițial, Primăria Rm. Sărat a pus la dispoziția autorităților sanitare alte două locații în care să fie amenajate centre de vaccinare, însă  acestea nu au corespuns tuturor criteriilor de funcționare. Pentru buna funcţionare a…

Detalii