PENSIONĂRI MASIVE

Val de pensionări în Poliția buzoiană, după anunțul guvernanților că vor „îngheța” salariile bugetarilor în acest an, pe fondul crizei financiare generată de pandemie. Astfel, într-o singură lună, nu mai puțin de 20 de polițiști cu vechime au depus deja solicitări pentru a ieși la pensie. Conducerea IPJ Buzău nu se arată îngrijorată însă de numărul mare de polițiști, apți pentru pensionare, care au ales să părăsească instituția. Cu un val de pensionări, ce-i drept nu la amploarea celui de la IPJ Buzău, se confruntă și conducerea Inspectoratului Județean de…

Detalii

LA URNE, CU NOAPTEA-N CAP

Buzoienii au mers la urne, în număr mare, imediat după deschiderea secțiilor de votare! În ciuda măsurilor speciale impuse în secțiile de votare din cauza pandemiei, cei mai grăbiți alegatori au fost persoanele în vârstă. Ei au vrut sa ștampileze buletinele vot inainte de a merge la slujba de duminica sau la piață, asa cum au facut si la celelalte alegeri. Buzoienii care au mers la vot dis de dimineață speră ca viitorii parlamentari de Buzău să le faca viața un pic mai bună. La ora 9.30, în județul Buzău,…

Detalii

VENITURILE PENSIONARILOR VOR CREȘTE ANUL VIITOR

Vin vești bune pentru pensionari din partea Ministrului Finanțelor Florin Cîțu. Acesta a anunțat noi măriri de pensii în 2021 și 2022, după majorarea  cu 14 % care a avut loc în luna septembrie a acestui an. Ministrul Finanțelor a făcut ieri bilanțul unui an de guvernare. Florin Cîțu a declarat ca veniturile pensionarilor vor creste in 2021, 2022 și 2023, prin majorarea punctului de pensie, fara sa lanseze insa un procent. Si alocațiile pentru copii se vor dubla în următorii doi ani. De asemenea, ministrul a precizat că veniturile persoanelor care…

Detalii

CHEMAŢI SĂ-ŞI RIDICE MĂŞTILE

Direcția de Asistenta Sociala Rm. Sărat continuă distribuirea mastilor de protectie acordate gratuit in urma unei ordonante de Guvern. Astfel, beneficiarii de ajutor social, de alocatie de sustinere a familiei, persoanele cu handicap și pensionarii cu pensia minima de 704 lei primesc cate un set de 50 de masti pentru fiecare persoana. Reprezentanţii Direcției de Asistență Socială Rm. Sărat fac un nou apel la cei îndreptăţiţi să primească gratuit cele 50 de măşti de protecţie să se prezinte la sediul instituţiei  şi să le ridice. Măstile de protecție se ridică…

Detalii

LEGUME PE ALESE, CLIENȚI PUȚINI

În Săptămâna Mare, tarabele din Piața centrală a orasului Buzău sunt mai bogate ca niciodată. Ceapa verde, usturoiul, mărarul și pătrunjelul sunt produsele cele mai căutate în aceste zile. Din cauza restrictiilor impuse de autorități, pentru a stopa răspândirea coronavirusului, sunt însă mult mai puțini clienți decât în alți ani. În acest context, legumicultorii încearcă să-i ademenească cu prețuri mici. Speranța legumicultorilor din cea mai mare piață a județului Buzău stă într-o eventuală decizie a autorităților de a le permite pensionarilor să iasă din case mai mult de două ore.…

Detalii

MĂSURĂ CONTESTATĂ

Activitatea TUC Rm Sărat nu trebuia suspendată, iar primarul municipiului, Comitetul Local pentru Situații de Urgență și societatea de transport urban de calatori au încălcat legea. Este opinia presedintelui USR Rm. Sărat, Gabriel Ionică, făcută  publica in mediul online. Acesta precizează că s-a adresat déjà institutiilor abilitate pentru a afla daca legea a fost sau nu a fost incalcata cand autoritatile din Rm. Sarat au luat decizia de a suspenda activitatea societății TUC. Ionica considera ca decizia a fost pripita, fără să se țină cont de solicitarea multor firme din…

Detalii