UN NOU BAZIN DE ÎNOT

Mesajul transmis de David Popovici după performanțele sale la Olimpiadă pare să fi ajuns la urechile politicienilor. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că autoritățile au în vedere efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru a se crea  noi baze sportive, inclusiv la Buzău. În 2020, Consiliul Local Buzău a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru construirea în municipiu a unui complex multifuncțional de sport. Construirea sălii polivalente, dar și a bazinului de înot pentru copii ar urma să se facă, în zona ștrandului din Parcul Tineretului, cu bani de la…

Detalii

TRONSON ASFALTAT ÎN TOTALITATE

Tronsonul de pe Drumul European 85, care tranzitează municipiul Râmnicu Sărat, va fi asfaltat și modernizat integral. Lucrările vor fi însă demarate după ce va fi deschisă circulația pe Autostrada A7, astfel traficul greu să fie  direcționat pe șoșeaua de mare viteză. Investiția va fi realizată prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în cadrul proiectului urmând a fi asfaltate și mai multe străzi din cartierele Bariera Focșani, Extindere Slam Râmnic și Șoseaua Podgorie. Predarea amplasamentului în vederea executării lucrărilor de asfaltare a avut loc, în această primăvară, cu participarea…

Detalii

PROIECT CONTESTAT, DAR… APROBAT

Reabilitarea Pieței Dacia, din municipiul Buzău, continuă să stârnească controverse. Recent, unii consilieri locali s-au declarat nemulțumiți de modul în care s-au realizat lucrările de modernizare din centrul orașului și s-au opus proiectului prin care firma constructoare ar urma să primească, în plus, aproape un milion de euro, ca urmare a actualizării cheltuielilor. Ei spun  că modul în care se prezintă acum Piața Dacia nu corespunde cu proiectul inițial. Alți consilieri municipali consideră însă că actualizarea  cheltuielilor nu afectează deloc Primăria Buzău, deoarece nu sunt suportate din bugetul local, ci…

Detalii

NOI INVESTIȚII

Noi investiții importante vor fi demarate de Compania de Apă Buzău în municipiul Râmnicu Sărat. Potrivit autorităților locale, în perioada următoare, vor fi extinse sau înlocuite mai multe rețele de apă. Barasca, Zidari, Anghel Saligny, 7 Noiembrie și Costieni sunt câteva dintre cartierele care vor beneficia de lucrări realizate la rețeau de apă și canalizare. Termenul de depunere a ofertelor pentru realizarea lucrărilor de extindere rețele de apă și canalizare a fost 5 iunie, iar dacă nu vor exista contestații, constructorul declarat câștigător va demara în curând investițiile. În ultima perioadă,…

Detalii

ȘANTIERE PE ÎNCĂ 43 DE STRĂZI

Buzăul va avea deschise, cât de curând, noi șantiere pe străzile din oraș. Vor fi efectuate lucrări pe 43 de artere, ca urmare a unor investiții la rețeaua de apă și canalizare din municipiu, realizate în baza unui contract semnat, luni, de Compania de Apă Buzău, cu o asociere de trei firme. Valoarea investiției este de peste 26 de milioane de euro, fără TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de un an și jumătate. Administratorul uneia dintre firmele responsabile cu executarea lucrărilor crede că va reuși să ducă…

Detalii

UN NOU LABORATOR

Investiție majoră a Spitalului Județean de Urgență Buzău, la începutul acestui an. Unitatea medicală a fost dotată cu un Laborator de Biologie Moleculară, cu aparatură medicală ultraperformantă, qPCR, care poate detecta cantități foarte mici de virus. Acuratețea rezultatelor reprezintă un criteriu important, atât pentru medici, cât și pentru pacienți, iar rezultatele se dau în maxim 48 de ore. Laboratorul are o cameră de primire pacienți, dar și o cameră de primire probe și recoltare pentru pacienții care nu sunt internați în Spitalul Județean Buzău. Totodată, în cadrul acestui compartiment se…

Detalii

HUB DE TRANSPORT

Se anunță investiții importante în municipiul Buzău, pe un teren nou intrat în posesia Primăriei. Este vorba despre o suprafață de 12,5 hectare, pe Șoseaua Brăilei, vizavi de Stația Petrom și în fața companiei Soufflet, pe care municipalitatea a primit-o gratuit, prin transfer, de la Inspectoratul Județean de Jandarmi. Pe această suprafață va fi implementat un proiect de circa 40 de milioane de euro, pe care se va construi un hub de transport și o autobază centrală pentru compania de transport local, Transbus. Primarul Constantin Toma spune că acest teren…

Detalii

LUCRĂRI AVANSATE

Lucrările pentru construirea celor două blocuri de locuințe sociale din Râmnicu Sărat sunt într-un stadiu avansat. În prezent, constructorul lucrează la interioarele blocurilor din cartierul Costieni, la limita cu Alecu Bagdat. Tot în această zonă, se lucrează și la un alt bloc care va cuprinde locuințe destinate tinerilor, printr-o investiție derulată prin Agenția Națională a Locuințelor. Autoritățile din Rm. Sărat nu pot estima o dată exactă a finalizării lucrărilor din această zonă. Cert este că acolo se va amenaja și un spațiu verde, se vor realiza locuri de parcare, precum și…

Detalii

LUCRĂRI ÎN TOI LA NOUL SEDIU AL U.P.U.

Lucrări în toi, la noul corp de clădire în care va funcționa Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a vizitat șantierul, ca să constate la fața locului care este ritmul lucrărilor. Începută acum două luni, construcția ar putea fi gata cel târziu la finalul anului viitor. Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură şi care va extinde suprafaţa totală la peste 1000 de…

Detalii

ÎNCHIDERE APROAPE DE FINAL

Lucrările de închidere a depozitului de deșeuri municipale din  Râmnicu Sărat se apropie de final. Investiția la fosta rampă de gunoi de la marginea orașului a demarat în toamna anului trecut. De atunci, în zonă s-au consolidat dumurile de acces și s-au realizat straturile impermeabile pentru ca deșeurile existente să nu mai patrundă în sol. Autoritățile din Rm Sărat spun că pe locul fostei rampe de gunoi va fi o zonă verde, cu gazon și copaci. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat dau asigurări că investiția se va finaliza până la sfârșitul…

Detalii