ȘANTIERE PE ÎNCĂ 43 DE STRĂZI

Buzăul va avea deschise, cât de curând, noi șantiere pe străzile din oraș. Vor fi efectuate lucrări pe 43 de artere, ca urmare a unor investiții la rețeaua de apă și canalizare din municipiu, realizate în baza unui contract semnat, luni, de Compania de Apă Buzău, cu o asociere de trei firme. Valoarea investiției este de peste 26 de milioane de euro, fără TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de un an și jumătate.

Administratorul uneia dintre firmele responsabile cu executarea lucrărilor crede că va reuși să ducă la bun investiția, deși societatea sa figurează, în prezent, cu doar 10 muncitori. El a explicat că foarte probabil va subcontracta sau va angaja forță de muncă suplimentară.

Administratorul firmei de construcții este conștient că investiția este una complexă și și-a propus ca lucrările propriu-zise să înceapă în luna iunie, pe Bulevardul Unirii.

Edilii municipiului estimează că noile șantiere vor crea un disconfort și în ceea ce privește traficul. Cel mai probabil, blocajele care vor apărea pe strada Dorobanți vor fi mult mai mari decât cele din centrul orașului sau de pe Bulevardul Unirii.

Primarul Constantin Toma susține că prin această amplă investiție, Buzăul nu va mai mai avea cel mai mare preț al apei din țară. Mai mult, autoritățile își propun ca, de la 1 ianuarie 2026, să reducă prețul la apă și canalizare.

Lucrările demarate în prima etapă, pe Bulevardul Unirii, vor avea un regim special. Mai exact, față de celelalte străzi din municipiu, aici se va propune schimbarea soluției tehnice din săpătură deschisă, așa cum este ea prevăzută la acest moment, în foraj dirijat, care se face cu anumite materiale și cu un grad invaziv mult mai scăzut. Garanția acestei investiții majore este de 5 ani.

Related posts