Municipiul Buzău va avea un administrator public. Înființarea noului post important din Primăria Buzău a fost aprobată în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal. Viitorul administrator public va fi desemnat direct de către primarul Constantin Toma, urmând a fi, practice, mână dreaptă a edilului. Durata contractului de management a administratorului nu poate depăși durata mandatului primarului care l-a numit. Pentru moment nu se cunoaște numele celui ce va ocupa această funcție, începând cu 1 iulie 2024. Funcția de administrator public este esențială pentru asigurarea unei bune gestionări a…
DetaliiEtichetă: consiliu local
PLANUL PENTRU RÂMNICENI
Rezultatul obținut la alegerile locale din 9 iunie îl obligă pe Sorin Cîrjan, candidatul PSD, să onoreze toate proiectele prezentate râmnicenilor în campania electorală. Primarul în funcție spune că locuitorii municipiului Râmnicu Sărat s-au mobilizat în număr mare la urne, iar o asemenea prezență nu a mai fost înregistrată în ultimii ani. În următoarea perioadă, se va constitui un grup de lucru, iar proiectele prezentate râmnicenilor, pe perioada campaniei electorale, să se poată realiza. La alegerile locale din 9 iunie, în municipiul Râmnicu Sărat, sa înregistrat o prezență de aproape 45…
DetaliiIMOBIL DAT ÎN FOLOSINȚĂ GRATUITĂ
Municipiul Râmnicu Sărat va da în folosință gratuită Subfilialei de Cruce Roșie Râmnicu Sărat un imobil, în suprafață utilă de 79 mp. Imobilul va fi folosit de subfiliala de Cruce Roșie pentru pregătirea detașamentului de intervenție în situații de urgență, pregătirea voluntarilor, depozitarea echipamentelor și materialelor necesare, precum și pentru desfașurarea activităților curente și a celor administrative. Darea în folosință gratuită a imobilului este pe o perioadă de 5 ani și a fost aprobată, ieri, de Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat. Valoarea de inventar a imobilului aflat de pe strada Unirii din…
DetaliiAJUTOR CU SCANDAL
Primăria Buzău întinde, din nou, o nouă mână de ajutor societății RAM TermoVerde. Este vorba despre un sprijin financiar substanțial aprobat în cea mai recentă ședință a Consiliul Local și necesar achitării unor datorii. Unii consilieri locali nu au fost însă de acord cu acordarea acestui ajutor. Reprezentanții Primăriei Buzău au explicat că acest sprijin financiar era necesar din cauza cheltuielilor destul de mari ale societății cu sistemul de termoficare, odată cu diminuarea numărului de abonaţi. Discuțiile pe tema societății de termoficare au degenerat, iar argumentele s-au transformat în acuzații…
DetaliiPREMIU LA O VÂRSTĂ VENERABILĂ
Cea mai longevivă râmniceancă a primit din partea Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat un premiu în valoare de 3.000 de lei. Maria Chințoiu a fost premiată cu ocazia împlinirii memorabilei vârstei de 100 de ani. Maria Chințoiu a lucrat în cadrul MAI, timp de 35 de ani, la Biroul de Evidență a Persoanei. Activitatea profesională i-a fost remarcată în repetate rânduri. Râmniceanca este o persoană optimistă, credincioasă și a ajuns la memorabilia vârstă de 100, trăind echilibrat.
DetaliiTAXE MAI MARI
Râmnicenii vor plăti impozite și taxe mai mari în anul 2025. Acestea vor fi indexate cu rata inflatiei de 10,4%, aferentă anului fiscal 2023. Cu același procent vor fi majorate și sancțiunile ce se vor aplica, anul viitor, în municipiu. Noile taxe au fost aprobate, ieri, de Consiliul Local Municipal Rm. Sărat. Taxele și impozitele locale se indexează anual de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior.
DetaliiA INTRAT ÎN CURSA PENTRU PRIMĂRIE
Candidatul Partidului Social Democrat, Sorin Cîrjan, a intrat oficial în cursa pentru ocuparea funcției de primar al municipiului Rm. Sărat. Însoțit de reprezentanți ai PSD, dar și de alți susținători, Sorin Cîrjan și-a depus candidatura, seara trecută, la Biroul Electoral de Circumscripție al muncipiului. În cadrul unei conferințe de presă susținută în fața Primăriei Rm. Sărat, Cîrjan și-a prezentat echipa cu care va candida pentru un nou mandat de primar. El a precizat că lista de candidați pentru Consiliul Local Municipal cuprinde râmniceni din toate generațiile și din toate categoriile…
DetaliiȘI-A DEPUS CANDIDATURA
Candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Râmnicu Sărat, Florentin- Marius Pascu s-a înscris oficial în cursa pentru alegerile locale din 9 iunie. Însoțit de susținători, dar și de către cei ce vor fi propuși pentru funcțiile de consilieri locali Florentin- Marius Pascu s-a prezentat, ieri, la prânz, la Biroul Electoral de Circumscripţie din cadrul Primărei, unde a depus documentele în vederea candidaturilor pentru Primăria Râmnicu Sărat și Consiliul Local Municipal. Pascu afirmă că se prezintă cu încredere în fața alegătorilor și este încrezător că v-a putea aduce o schimbare în…
Detalii„MASĂ SĂNĂTOASĂ” PENTRU ELEVI ȘI PREȘCOLARI
Elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Vernescu”, din municipiul Râmnicu Sărat, vor beneficia, zilnic, de o masă caldă sau de un pachet cu alimente, pe tot parcursul acestui an. Măsura face parte din cadrul Programul național „Masă sănătoasă”, în care au fost incluse 1.223 de unități de învăţământ preuniversitar de stat din țară. Recent, Consiliul Local Muncipal Rm. Sărat a aprobat acordarea acestui suport alimentar pentru elevii Școlii „Gheorghe Vernescu”, precum și valoarea pachetului alimentar sau a mesei calde: 15 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare elev sau preșcolar. În aceeași…
DetaliiNOI DISPUTE
Propunerea Primăriei Buzău, de concediere a polițiștilor locali, stârnește noi dispute în Consiliul Local Municipal. S-a întâmplat și la ultima ședință în cadrul căreia a fost supus la vot Planul de ordine și siguranță publică al municipiului Buzău pentru acest an. Documentul cuprinde, punctual, zonele în care polițiștii locali vor acționa, atribuțiile pe care le vor avea și controalele pe care aceștia le vor face astfel încât să fie evitate incidentele în municipiu. Consilierul Constantin Florescu, fost judecător, consideră că Primăria Buzău ar trebui să renunțe la încercarea de a-i…
Detalii