Reabilitarea clădirii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău va mai dura cel puțin până la jumătatea acestui an. Anunțul aparține primarului Constantin Toma, după ce constructorul a amânat de mai multe ori termenul de finalizare a lucrărilor. Dacă inițial, firma anunțase că va încheia lucrările până la sfârșitul lunii noiembrie 2022, ulterior a avansat un nou termen, luna decembrie 2022, pe care, de asemenea, nu l-a respectat. Edilul Buzăului, Constantin Toma, speră, totuși, că nu va mai interveni nicio problemă, astfel încât, imobilul să fie finalizat și predat, cât mai…
DetaliiEtichetă: colegiu eminescu
COLEGIUL „EMINESCU”, GATA ÎN 2021
La începutul anului școlar viitor, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău și-ar putea relua activitatea în clădirea de pe strada Independenței. Edilul Constantin Toma a anunțat, într-o postare video, că lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai vechi clădiri din orașul Buzău se vor termina, mai mult ca sigur, în prima jumătate a anului 2021. Reabilitarea clădirii Colegiului „Eminescu” – ridicată la jumătatea anilor ’20 – a început în aprilie 2019, iar firma de construcții care execută lucrarea folosește, în majoritate, muncitori indieni. Odată finalizate lucrările, se va trece…
Detalii