NOI MĂSURI RUTIERE

Noi măsuri de circulație rutieră și pietonală vor fi instituite la Rm Sărat. Consiliul Local Municipal a stabilit delimitarea locului de intersectare a carosabilului, la intersecția străzilor Matei Basarab și Focșani, dar și amplasarea unei „Oglinzi rutiere” pe strada Focșani, pe sensul de mers către Buzău, în dreptul axului străzii Matei Basarab. De asemenea, consilierii din Rm Sărat au aprobat delimitarea locului de intersectare a carosabilelor de la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Unirii și Principele Ferdinand. În cadrul aceleași ședințe,  Consiliul Local Municipal Rm Sărat a hotărât…

Detalii

VISCOL CU PROBLEME

Ciclonul polar care s-a abătut asupra estului și sud-estului României a afectat și județul Buzău. Deși nu a nins abundent, pe șosele au fost numeroase probleme, încă de dimineață, din cauza vântului puternic care a viscolit zăpada. Drumarii au acționat aproape fără oprire, în special, în zona Râmnicu Sărat, unde viscolul puternic a format suluri de zăpadă pe partea carosabilă și a redus mult vizibilitatea. Cea mai afectată șosea a fost Drumul Național 22, care leagă Buzăul de județul Brăila. Deși au acționat cu material antiderapant și utilaje, drumarii au…

Detalii

STRADĂ MODERNIZATĂ

Continuă lucrările de modernizare a infrastructurii la Râmnicu Sărat. Dacă pe unele străzi se lucrează pentru pregătirea carosabilului în vederea asfaltării, pe altele se toarnă primul strat de asfalt. Pe strada Sava Roșescu, una din arterele incluse în proiectul de modernizare, se realizează canalele subterane pentru rețelele de telecomunicații. Ulterior, se vor reface trotuarele și carosabilul, dar se vor planta și pomi. Strada Sava Roșescu este una din arterele municipiului Râmnicu Sărat pe care se impuneau lucrări de reabilitare de mai multă vreme. 

Detalii

GROPI ÎN ASFALT, PE NERVII ȘOFERILOR

Perioadă extrem de complicată pentru conducătorii auto din Râmnicu Sărat. Mai multe artere circulate din municipiu sunt împânzite de cratere, ceea ce le dă mari bătăi de cap șoferilor și supun mașinile unor teste dificile. Este vorba despre străzi pe care s-au realizat intervenții la rețeaua de apă și canalizare de către Compania de Apă Buzău. O astfel de investiție a fost demarată, de la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, și pe strada Principele Ferdinand, o arteră importantă din din Râmnicu Sărat. Lucrările s-au finalizat însă au rămas carterele în asfalt. Autoritățile locale înseamnă șoferii la răbdare…

Detalii

ASFALTĂRILE CONTINUĂ

Continuă lucrările de modernizare a infrastructurii din Râmnicu Sărat. Dacă în unele zone ale orașului se fac doar intervenții de pregătire a carosabilului în vederea asfaltării, pe alte străzi s-a turnat primul strat de asfalt. Astfel de lucrări se efectuează, în prezent, în cartierele Anghel Saligny și Alecu Bagdad, dar, în curând, acestea vor fi extinse în mai multe zone de la periferia municipiului. Reprezentanții Primăriei fac apel la râmniceni să dea dovadă de înțelegere până la finalizarea lucrărilor de asfaltare. Reprezentanții administrației din Rm. Sărat precizează că noi străzi…

Detalii