LOCURI DE JOACĂ MONITORIZATE

Locurile de joacă sunt arhipline pe perioada verii la Râmnicu Sărat. Este și motivul pentru care Administrația Domeniului Public monitorizează permanent locurile de agrement destinate celor mici. Zilnic, o echipă ADP verifică aceste zone, pentru a constata și remedia defecțiunile apărute. Instituția din Rm Sărat a vizat și achiziția de noi echipamente pentru locurile de joacă din oraș. Administrația Domeniului Public face apel la responsabilitatea cetățenilor și recomandă părinților care însoțesc copiii la locul de joacă, să manifeste atenție la modul în care utilizează aparatele de agrement.

Detalii

LUCRĂRI APROAPE DE FINALIZARE

Lucrările de reabilitare a unei clădiri emblematice a municipiului Buzău, cea a Bibliotecii Județene, de pe Bulevardul Unirii, sunt aproape de finalizare. Potrivit constructorului, lucrările au ajuns la un stadiu de realizare de 85 la sută și, cel mai probabil, vor fi finalizate în luna septembrie a acestui an. Deja clădirea istoriră are o nouă înfățișare, atât la exterior, cât și la interior, unde coloanele, dar și alte elemente arhitecturale, sunt placate cu foiță de aur. După inaugurare, întreaga activitate a Bibliotecii Județene urmează să se mute, treptat, înapoi de…

Detalii

O NOUĂ DEZINSECȚIE

Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat a efectuat o nouă dezinsecție în Parcul Central. Lucrările au fost realizate în două etape, de către o firmă autorizată sanitar-vetrerinar, substanțele fiind omologate și certificate. Acțiunea a fost realizată în urma sesizărilor primite din partea părinților care vin cu copiii în parc. De asemenea, angajații ADP au realizat o primă etapă de dezinsecție și în Parcul Grigore Vieru și în cel din apropierea Primăriei, urmând ca de-a doua etapă să se realizeze în cele două locații peste două sătămâni. La finalul lunii mai, autoritățile…

Detalii

OPTIMIȘTI ÎN PRIVINȚA LUCRĂRILOR

Unele lucrări, pe cele trei loturi ale Autostrăzii Ploiești- Buzău, în lungime totală de 63,25 km, ar putea fi finalizate înainte de termen. Este părerea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a efectuat, recent, împreună cu  directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, o nouă inspecție pe șantierele Autostrăzii Moldovei. Pe lotul 1, între Dumbrava și Mizil, tronson în lungime de 21 km, s-a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 67%. Pe acest lot, s-a așternut deja asfalt pe aproximativ 14 km, iar, în…

Detalii

HALTĂ LA CENTRUL DE TRANSPORT

Centrul Intermodal de Transport, construit pe Calea Eroilor, la intrare în municipiul Buzău, ar putea beneficia și de o haltă CFR, măcar pentru trenurile care circulă pe Valea Buzăului. Astfel, cetățenii din județ, și numai ei, care ajung în Buzău cu trenul, vor avea oportunitatea de a lua autobuzul sau de a închiria biciclete pentru a se deplasa în  oraș. Înființarea unei asemenea halte CFR, lângă Centrul Intermodal de Transport, se poate face însă numai cu aproparea Căilor Ferate Române. Odată dată în folosință halta pentru trenuri, hub-ul de transport…

Detalii

DRĂGAICA, DE DOUĂ ORI MAI MARE

Din această vară, târgul Drăgaica, din municipiul Buzău, va fi amenajat pe o suprafață aproape dublă față de cea din anii trecuți, după ce Primăria a achiziționat un teren aflat în continuarea celui déjà amenajat. Pe noul teren, în acest an va fi montată, în premieră la Buzău, o piesă de agrement nemaivăzută în oraș care va fi, cu siguranță, vedeta târgului din acest an. Este vorba despre o roată panoramică uriașă, care oferă o priveliște uimitoare din cel mai înalt punct al său. Potrivit unui proiect al Primăriei Buzău,…

Detalii

FÂNTÂNI ARTEZIENE, PE TOT PARCURSUL VERII

Fântânile arteziene din municipiul Râmnicu Sărat vor funcționa la capacitatea maximă în această vară. Administrația Domeniului Public a pornit, déjà, pe unele dintre ele, și continuă lucrările de reparații la celelalte, astfel încât, râmnicenii să se poată bucura de jocurile de apă, pe tot parcursul sezonului cald. Deocamdată sunt funcționale fântânile arteziene din zona centrală a orașului, cea din Parcul Central, precum și cea amenajată în Parcul Grigore Vieru. Pe tot parcursul verii, fântânile artezeine vor fi verificate de angajații ADP, acestea având un sistem propriu de recirculare a apei.…

Detalii

INVESTIȚII NECESARE

Pagubele înregistrate de fermierii buzoieni, în special la culturile de grâu, în contextul lipsei de precipitații, vor fi evaluate în perioada imediat următoare. Comisii formate din reprezentanți ai autorităților locale, ai Direcției Agricole și ai APIA Buzău vor merge pe teren pentru a constata pierderile înregistrate fde  agricultori. Specialiștii vor întocmi procese-verbale de evaluare a pagubelor produse, documente care vor fi înaintate Ministerului Agriculturii, pentru despăgubirea fermierilor. Seceta extremă cu care se confruntă județul Buzău determină Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare să facă noi investiții în sistemele de irigații. Potrivit…

Detalii

SE EVALUEAZĂ PAGUBELE PRODUSE DE SECETĂ

Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor produse de secetă în județul Buzău. Prin ordinul prefectului Daniel Țiclea, 6 comisii mixte, formate din reprezentanți ai Direcției Agricole, Agenției pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură și ai autorităților locale vor verifica zonele din județ, unde fermierii înregistrează pagube însemnate din cauza lipsei precipitațiilor. Comisiile de control vor evalua pagubele produse de secetă în cazul culturilor înființate în toamna anului trecut și vor întocmi procese-verbale cu pierderile înregistrate de agricultori. Ulterior, rezultatele verificărilor în teren vor fi transmise Ministerului Agriculturii, pentru a putea fi…

Detalii

NORMA DE HRANĂ… CU PORȚIA

Polițiștii locali din Buzău vor primi normă de hrană doar pe perioada lunilor de vară. Mai exact, pentru iunie, iulie și august, când vor încasa 46, 36 și de respectiv 5 lei pe zi. Hotărârea a fost aprobată, ieri, de Consiliului Local Municipal Buzău, însă a stârnit discuții aprinse în cadrul ședinței. Unii consilieri locali au propus amendament, prin care polițiștii locali ar fi trebuit să primească normă de hrană pentru șase luni, așa cum s-a întâmplat și în 2023. Viceprimarul Ionuț Apostu a declarat că amendamentul nu are susținere…

Detalii