Acțiunile oamenilor perciclitează, an de an, habitatul animalelor sălbatice. Defrișarea pădurilor și reducerea habitatului natural, schimbările climatice și vânatul ilegal sunt cele mai mari pericole la adresa animalele sălbatice. O arată și datele Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău, potrivit cărora speciile strict protejate au început să intre tot mai des în conflict cu comunităţile locale. Vorbim aici despre urşi şi lupi. Astfel, în perioada 2016-2024, cele mai multe pagube au fost produse de urşi, iar valoarea lor s-a ridicat la peste 1,3 milioane lei. Potrivit specialiştilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului,…
DetaliiAutor: luminita
AUTOBUZE, TRASE PE DREAPTA DE BIROCRAȚIE
Autobuzele electrice, achiziționate prin fonduri europene, vor circula pe străzile din Râmnicu Sărat, după ce va fi finalizată și procedura de achiziție a softului care permite funcționarea sistemului integrat din Planul de Mobilitate Urbană. Mijloacele de transport în comun au fost cumpărate în urma proiectului de mobilitate urbană, derulat de administrația locală. Potrivit primarului Sorin Cîrjan, Planul de Mobilitate Urbană are patru componente integrate, iar procedura la una dintre acestea a fost reluată, ceea ce a dus la întârzierea introducerii autobuzelor pe traseele din oraș. În prezent, autobuzele se află…
DetaliiSCADE PREȚUL LA APĂ?
Veste nesperată pentru clienții Companiei de Apă Buzău. Prețul la apă și canalizare ar urma să scadă, dar nu acum, ci începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut recent de către conducerea Companiei de Apă. Reprezentanții operatorului de apă precizează că 2025 ar urma să fie ultimul an în care buzoienii ar mai plăti scump pentru serviciile de apă și canalizare. Buzăul s-a aflat, timp de mai mulți ani, pe primul loc în țară în ceea ce privește prețul plătit de populație pentru apa pe care o consumă.…
DetaliiPETARDE CU EFECT PENAL
Un buzoian de 32 de ani din Cătina s-a ales cu dosar penal după ce a cumpărat peste 17.000 de petarde, cel mai probabil, cu scopul de a le revinde. Totul a fost descoperit în urma unei ample acţiuni a poliţiştilor de la Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Oamenii legii au ridicat atunci aproximativ 50 de kilograme de articole pirotehnice. Petardele erau din categoriile P1, F1, F2, F3 şi F4 și ar fi fost procurate prin intermediul firmelor de curierat. În ultimii…
DetaliiA FOST APROBAT PLANUL DE MOBILITATE URBANĂ
A fost adoptat Planul de mobilitate urbană al zonei funcționale Râmnicu Sărat. Planul de mobilitate urbană reprezintă o documentație complementară strategiei de dezvoltare teritorială periurbană și are ca țintă principală îmbunătățirea accesibilității localităților și a relației între acestea, diversificarea și utilizarea sustenabilă a mijloacelor de transport, din punct de vedere social, economic și de mediu, precum și buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate și transport. Potrivit Strategiei Programului regional Sud-Est, finanțarea proiectelor pentru mobilitate urbană, în perioada 2021-2027, este condiționată de existența unui Plan de mobilitate urbană, instrument de…
DetaliiÎNCEPE SĂ PRINDĂ CONTUR
După 4 ani de eforturi susținute, secția de îngrijiri paliative de la Pârscov a începe să prindă contur. Este vorba despre una dintre secțiile exterioare ale Spitalului Județean de Urgență Buzău, care ar putea deveni funcțională, foarte probabil, într-un an și jumătate. Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Claudiu Damian, cel care are printre atribuții și domeniul sănătății. Noua secție de îngrijiri paliative va funcționa pe lângă Centrul Medical Multifuncțional din comuna Pârscov și va avea condiții moderne de acordare a îngrijirilor specifice pacienților aflați în…
Detalii,,DEPOSEDAȚI” DE VOTURI
PSD Buzău a fost deposedat de zece mii de voturi la alegerile parlamentare de pe 1 decembrie. Este opinia liderului social-democraților buzoieni, Lucian Romașcanu, care consideră că partidul său a fost dezavantajat de prezența pe buletinele de vot a două clone ale PSD: PSD Unit și PSD Independent. Romașcanu spune că cele două formațiuni cu sigle asemănătoare au fost votate din greșeală de simpatizanții adevăratului PSD. Liderul PSD Buzău crede că ,,un vid legislativ” s-ar face vinovat de situația creată. În urma acestei confuzii, PSD a pierdut la Buzău 7.500…
DetaliiAU ÎMBRĂCAT HAINE DE SĂRBĂTOARE
Instituțiile publice din Râmnicu Sărat au îmbrăcat haine de sărbătoare. Instalații luminoase, ghirlande, globulețe, steluțe și brăduți împodobiți încântă ochiul tuturor celor care le trec pragul, în această perioadă. Reprezentanții Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” au decorat, deja, holul instituției, iar care îi trec pragul simt că fac parte dintr-o poveste frumoasă de Crăciun. Atât cei mici, cât și cei mari se pot bucura de instalațiile luminoase, de brăduți, ghirlande, dar și de o machetă cu scena Nașterii Domnului Iisus Hristos din holul Centrului Cultural. De asemenea, o expoziție de icoane…
DetaliiALĂTURI DE BOLNAVII DE CANCER
Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău beneficiază de serviciile a încă doi medici specialiști. Vestea este cu atât mai bună cu cât unitatea medicală buzoiană se confruntă de ani buni cu un deficit major de medici, iar în evidențele Secției de Oncologie sunt înregistrați peste 2.000 de pacienți diagnosticați cu diferite tipuri de cancer: pulmonar, tumoră malignă a sânului, tumoră colon ori tumoră malignă a prostatei. Unul dintre medicii nou veniți și-a început activitatea la Buzău de la 1 noiembrie 2024. Este vorba despre dr. Alexandru Cîrlan, medic…
DetaliiO NOUĂ CAMPANIE DE COLECTARE GRATUITĂ A DEȘEURILOR
Reprezentanții societății de salubrizare RER Sud Buzău îi invită pe locuitorii orașului Râmnicu Sărat să participe la campania semestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase menajere. Deșeurile voluminoase se vor colecta, sâmbătă, 14 decembrie, din fața porților, pentru zona de case, și duminică, 15 decembrie, de lângă platformele special amenajate, pentru zona de blocuri. Printre deșeurile voluminoase acceptate se numără obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn sau alte materiale, saltele, covoare, dar și linoleum. De asemenea, deșeurile periculoase menajere se predau, pe 14 decembrie, la punctul fix de…
Detalii