Operatorul regional de apă și canalizare Compania de Apă Buzău a intrat în 2026 cu peste 40 de posturi vacante. O explicație ar fi ordonanța trenuleț, care a blocat angajările în companie. Reducerea numărului de angajați forțează personalul actual să preia sarcini suplimentare. O problemă reală în a găsi specialiști va fi în zonele rurale, acolo unde gradul de conectare la rețea este prognozat să crească. Deficitul de personal de la Compania de Apă Buzău se concentrează în special pe posturile tehnice de execuție și pe specialiști. Operatorul este în…
Read MoreEtichetă: compania de apa
CEL MAI MARE CONSUMATOR DE CURENT
Compania de Apă Buzău este cel mai mare consumator de energie electrică din județ. O spune mai voalat președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008, Constantin Toma, primarul municipiului Buzău. Edilul anunță, însă că, în următorii ani, societatea și-a propus să fie primul operator de apă independent energetic. Asta implică învestiții în parcuri sau ferme voltaice până în 2030. Pentru a mai reduce din consumul curent, Compania de Apă Buzău a demarat mai multe investiții. Un mare consumator este stația de epurare din Buzău. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008”…
Read MoreAPĂ LA PREȚ REDUS
De la începutul anului, buzoienii plătesc mai puțin pentru apa care curge la robinete. Potrivit reprezentanților Companiei de Apă Buzău, de la 1 ianuarie prețul apei a fost redus cu 6,61%, procent în care a fost inclusă și inflația de 2,75%. Astfel, reducerea reală este de aproape 4%, ceea ce înseamnă un preț de 9,79 lei pe metrul cub. Deși prețul plătit de buzoieni pentru serviciile de canalizare a rămas același ca anul trecut, și aici se poate vorbi despre o reducere, deoarece nu a mai fost aplicată inflația. Reprezentanții…
Read MoreAJUTOR LUNAR PENTRU PLATA APEI
Buzoienii ar putea plăti facturi mai mici la apă. Este vorba despre un ajutor financiar acordat persoanelor cu posibilități financiare mici pentru plata facturilor la apă și canalizare. Acest sprijin se acordă în funcție de veniturile lunare ale persoanei singure sau ale familiei, prin compensarea procentuală a contravalorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în limita unui consum de apă, respectiv a unei cantități de apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare de 75 1itri/persoană/zi, adică aproximativ 2,25 m.c./persoană/lună. De aceste beneficii ar urma să aibă parte și…
Read MoreO INVESTIȚIE URIAȘĂ, CU BANI EUROPENI
Un proiect strategic privind alimentarea cu apă potabilă în județul Buzău ar putea fi realizat cu bani europeni. Este vorba despre „žApeductul Siriu”, proiect derulat, în comun, de Compania de Apă Buzău și Consiliul Județean Buzău, care ar permite alimentarea cu apă, în sistem gravitațional, a 19 localități ale județului. Autoritățile buzoiene spun că investiția se impune de urgență, în condițiile în care seceta și utilizarea intensă a îngrășămintelor chimice în agricultură au făcut ca apa din pânza freatică să devină chiar inutilizabilă în anumite zone ale județului. Președintele Consiliului…
Read MoreAȘTEAPTĂ SĂ LE FIE REPARATE STRĂZILE
Râmnicenii și-au pierdut răbdarea așteptând să fie reparate străzile orașului, unde Compania de Apă Buzău a realizat investiții la rețeaua de apă și canalizare. Autoritățile din Rm. Sărat dau însă asigurări că arterele afectate de intervențiile la rețeaua de apă și canalizare, vor fi remediate cât de curând. Reprezentanții Primăriei susțin că întârzierea aprobării bugetului local a dus la amânarea lucrărilor. Strada Elena Cuza este una dintre arterele principale din municipiul Râmnicu Sărat, care va fi modernizată în perioada următoare. Locuitorii municipiului Râmnicu Sărat speră ca promisiunile autorităților să se…
Read MorePLÂNGERI PENALE PENTRU FURT DE APĂ
Compania de Apă Buzău se confruntă din ce în ce mai des cu cazuri de furturi de apă din rețeaua publică. Este și motivul pentru care operatorul regional de apă și canalizare continuă campania de verificare a clienților. Reprezentanții Companiei atrag atenția că furtul de apă constituie infracțiune penală. Reprezentanții Companiei de Apă spun că buzoienii prinși pe picior greșit vor plăti scump tentativele. Pe lângă faptul că riscă dosare penale, ei vor trebui să achite despăgubiri și amenzi. Furtul de apă a devenit o mare problemă nu doar la…
Read MoreUN APEDUCT STRATEGIC
Autoritățile buzoiene au în vedere un proiect strategic privind alimentarea cu apă potabilă a județului. Este vorba despre „žApeductul Siriu”, investiție care va fi derulată, în comun, de Compania de Apă Buzău și Consiliul Județean Buzău și care a fost inclusă în forma finală a noului „žMasterplan al județului Buzău pentru apă și apă uzată”. Apeductul pornește din lacul de acumulare Siriu, coboară prin localitățile de pe Valea Buzăului până în orașul reședință de județ, iar apoi trece prin zona de est a Bărăganului, până spre Câmpia Râmnicului. Din aducțiunea…
Read MoreCALEA EROILOR SUB ,,ASEDIU-
Și Bulevardul Calea Eroilor, din municipiul Buzău, va intra, cât de curând, sub ,,asediul” picamerelor. Compania de Apă Buzău va demara pe această arteră lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare. Pentru moment, societatea așteaptă de la Primăria Buzău avizul de spargere a străzii. Conducerea Companiei de Apă anunță că investiția va începe cât de curând. Calea Eroilor, cuprinsă între intersecția cu bulevardul Alexandru Averescu și pasarela de la Hanul lui Å¢intă, a fost complet reabilitată și inaugurată în luna mai 2018, în Anul Centenarului. Primăria Buzău a investit în modernizarea…
Read MoreREASFALTĂRI ÎMPIEDICATE DE … VREME
Mai multe străzi din municipiul Buzău, unde, anul trecut, au fost efectuate, de către Compania de Apă, lucrări de înlocuire a unor conducte, ori de refacere a rețelei de canalizare sunt și acum aproape impracticabile. Arterele respective, unele dintre ele asfaltate anterior complet, sunt serios afectate spre disperarea șoferilor și bucuria service-urilor auto. Primarul Constantin Toma recunoaște că este cel mai înjurat om din oraș, tocmai pentru că drumurile arată în așa hal, încât oamenii plâng la fiecare groapă și-și fac cruce să nu ajungă cu mașina la mecanic. Edilul…
Read More