O alunecare masivă de teren s-a produs în localitatea Bâsca Rozilei, lângă orașul Nehoiu. O suprafață uriașă de pădure și pășune a luat-o la vale, din cauza ploilor din ultima vreme, iar alunecarea de pământ este încă activă. Un întreg versant este frământat, pe o suprafață estimată la aproape 30 de hectare.
Amploarea calamității este confirmată de filmarea realizată vineri dimineață, cu o dronă, de către Primăria Nehoiu, care surprinde alunecarea încă activă și hăul rămas după desprinderea unei porțiuni mari din versant. Din fericire, nicio locuință și nici drumuri publice nu se află în zona de risc.
Autoritățile au decis deja, ca o primă intervenție pentru încetinirea alunecării, să devieze cursul unui izvor. Acesta ar fi alimentat în continuare un depozit de noroi acumulat pe culmea de unde s-au desprins cantități uriașe de mâl și au antrenat alunecările.
Autorităţile rămân în alertă pentru că pământul în zonă încă se mişcă, fiind posibil ca alunecarea de teren să continue şi în orele următoare. Cel mai probabil, fenomenul este cauzat de ploile abundente înregistrate în ultimele săptămâni.