AȘTEAPTĂ SĂ LE FIE REPARATE STRĂZILE

Râmnicenii și-au pierdut răbdarea așteptând să fie reparate străzile orașului, unde Compania de Apă Buzău a realizat investiții la rețeaua de apă și canalizare. Autoritățile din Rm. Sărat dau însă asigurări că arterele afectate de intervențiile la rețeaua de apă și canalizare, vor fi remediate cât de curând. Reprezentanții Primăriei susțin că întârzierea aprobării bugetului local a dus la amânarea lucrărilor. Strada Elena Cuza este una dintre arterele principale din municipiul Râmnicu Sărat, care va fi modernizată în perioada următoare. Locuitorii municipiului Râmnicu Sărat speră ca promisiunile autorităților să se…

Detalii

RÂMNICENII, NEMULȚUMIȚI DE PREA MULTE CRATERE ÎN ASFALT

foto: facebook

Drumul Național 2 E85, Bulevardul Eroilor, Șoseaua Puiești și Piața Centrală sunt doar câteva dintre zonele din municipiul Râmnicu Sărat unde asfaltul a fost afectat în ultima perioadă. Conducerea Administrației Domeniului Public susține că s-a intervenit cu asfalt rece acolo unde craterele formate erau foarte mari. Pe de altă parte, șoferii  sunt nemulțumiți de craterele apărute în urma diferitelor intervenții, cum ar fi cele realizate la rețeaua de apă și canal. Reprezentanții ADP Râmnicu Sărat recunosc că există un disconfort pe străzile municipiului, acolo unde au fost realizate lucrări de modernizarea…

Detalii

NEMULȚUMIȚI DE ASFALTĂRI

Râmnicenii sunt extrem de nemulțumiți de modul în care s-au efectuat lucrările de reparații ale carosabilului în urma intervențiilor la rețeaua de apă și canalizare a orașului. Dacă până acum oamenii criticau carterele apărute pe străzi, acum reclamă modul în care s-au efectuat asfaltările. Problema asfaltărilor care lasă de dorit a fost dezbătută și în ultima ședință a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat, iar un consilier a dat exemplu lucrările realizate în intersecția străzilor Principele Ferdinand cu Domneasca. Primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, consideră că problema asfaltărilor are multiple…

Detalii