PARFUMURI FAKE, VÂNDUTE PE INTERNET

Sute de parfumuri și articole vestimentare, susceptibile a fi contrafacute, au fost descoperite în urma perchezițiilor desfășurate recent de către polițiștii de investigare a criminalității economice din Râmnicu Sărat. Cele trei percheziții efectuate la persoanele bănuite de comerțul cu produse contrafăcute s-au făcut în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat. În urma descinderilor, polițiștii au descoperit 380 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, genți și parfumuri, estimate la o valoare de 45.000 de lei. Din cercetările oemanilor legii a reieșit că, începând din 2022 și până în prezent, o persoană…

Detalii

UN DOSAR PENAL GREU

Procurorii și polițiștii din Buzău instrumentează un dosar penal greu. Este vorba despre un prejudiciu uriaș și în care sunt implicate persoane din Buzău și din alte județe ale țării, dar și din Marea Britanie, Franța, Elveția, Polonia, Italia, Germania, SUA, Slovenia și Georgia. 31 de percheziții au avut loc, miercuri, în Buzău și alte 7 județe. Cele mai multe descinderi, peste 20, s-au derulat în Buzău, cele mai multe concentrate în zona Cislău-Calvini. Potrivit anchetatorilor, cei vizați în acest dosar ar fi câștigat sume colosale, după ce au pus…

Detalii

PLÂNGERI PENALE PENTRU FURT DE APĂ

Compania de Apă Buzău se confruntă din ce în ce mai des cu cazuri de furturi de apă din reţeaua publică. Este și motivul pentru care operatorul regional de apă și canalizare continuă campania de verificare a clienţilor. Reprezentanții Companiei atrag atenția că furtul de apă constituie infracţiune penală. Reprezentanții Companiei de Apă spun că buzoienii prinși pe picior greșit vor plăti scump tentativele. Pe lângă faptul că riscă dosare penale, ei vor trebui să achite despăgubiri şi amenzi. Furtul de apă a devenit o mare problemă nu doar la…

Detalii

,,OTRĂVURI” LA VÂNZARE

Fermieri sau firme din domeniul agricol folosesc, în continuare, pesticide expirate, depozitează necorespunzător îngrășămintele chimice sau chiar utilizează substanțe interzise. Un nou astfel de caz grav a fost descoperit de polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Buzău, în urma unor controale efectuate la operatorii de profil din zona Râmnicu Sărat și din comunele limtrofe. Pe rafturile unei societăți comerciale din Ghergheasa polițiștii au găsit cantități importante de produse care ar fi trebuit distruse într-un mediu special și nu expuse la vânzare. În urma verificărilor, oamenii legii au indisponibilizat 757…

Detalii

PETARDE CU EFECT PENAL

Un buzoian de 32 de ani din Cătina s-a ales cu dosar penal după ce a cumpărat peste 17.000 de petarde, cel mai probabil, cu scopul de a le revinde. Totul a fost descoperit în urma unei ample acţiuni a poliţiştilor de la Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Oamenii legii au ridicat atunci aproximativ 50 de kilograme de articole pirotehnice. Petardele erau din categoriile P1, F1, F2, F3 şi F4 și ar fi fost procurate prin intermediul firmelor de curierat. În ultimii…

Detalii

PARTIDĂ DE POKER, ÎNTRERUPTĂ DE MASCAȚI

O rețea de jocuri de noroc ilegale a fost descoperită de polițiști, în casa unui interlop din județul Buzău. Jucătorii au fost suprinși în flagrant în timp ce puneau la bătaie mii de euro la o partidă de poker. Oamenii legii aveau informații că în casa unui bărbat din localitatea Calvini urmau să se desfășoare mai multe partide de jocuri de noroc ilegale. Descinderea mascaților din weekend i-a luat prin surprindere pe cei 24 de participanți. Anchetatorii au descoperit că unii dintre cei ce se aflau în locuința din Calvini…

Detalii

 DEȘEURI CU IZ PENAL

Dosare penale și amenzi uriașe la mai multe firme buzoiene din Cochirleanca și Pătârlagele, pentru nereguli privind deşeurile periculoase. Sunt urmările unei acțiuni comune ale comisarilor Gărzii de Mediu Buzău și polițiștilor. În timpul controalelor, oamenii legii au descoperit că patronul unui service auto din localitatea Boboc, din comuna Cochirleanca, de 32 de ani, nu deţinea autorizaţie de mediu şi nu avea încheiat un contract în vederea eliminării deşeurilor periculoase. Pe o suprafaţă întinsă, exploatată de societatea verificată, au fost găsite circa 280 de autovehicule scoase din uz, în diferite…

Detalii

 PRIMUL DOSAR PENAL

Mare atenție de unde și ce fel de artificii cumpărați! Este sfatul dat de polițiștii buzoieni, într-o perioadă în care efectele pirotehnice sunt la mare căutare. Un buzoian s-a ales cu dosar penal, săptămâna trecută, după ce a fost depistat de către polițiști, chiar în momentul în care încerca să vândă în mod ilegal aproape 13.500 de articole pirotehnice. Pe perioada sărbătorilor, polițiștii buzoieni desfășoară acțiunea ,,Foc de artificii”, care se va extinde și la începutul anului 2023. Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali vor fi cu…

Detalii

 CALEA FERATĂ, ȚINTA HOȚILOR DE FIER VECHI

Aflată în plin proces de reabilitare, calea ferată de la Cilibia a devenit ținta hoților de fier vechi din zonă.  Zilele trecute, un localnic a fost surprins de un angajat CFR în timp ce fura plăci metalice ce urmau să fie montate la calea ferată. Bărbatul a alertat polițiștii, care au demarat cercetări. În urma semnalmentelor oferite de angajatul CFR, polițiștii au dat de urma făptașului, un localnic de 54 de ani. Pentru faptele sale, bărbatul din Cilibia s-a ales cu dosar penal pentru furt, cercetările fiind continuate de către…

Detalii

INCIDENT GRAV LA LICEU

Incident extrem de grav, ieri, după amiază, la Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare” din municipiul Râmnicu Sărat. Mai mulți copii au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, după ce, în timpul unei pauze, un elev a pulverizat spray lacrimogen pe holul unității de învățământ. Unii dintre copiii aflați pe holul liceului au acuzat simptomele unei insuficiențe respiratorii, iar alții au suferit atacuri de panică. Asistentul medical al școlii, dar și mai mulți dascăli au intervenit imediat, au aerisit încăperile și i-a scos pe elevi la aer, în curtea liceului.…

Detalii