SĂLI DE CLASĂ REALIZATE DIN DONAȚII

De un adevărat miracol au parte copiii dintr-o localitate buzoiană. Este vorba despre comuna Ulmeni, acolo unde elevii din trei sate, Clondiru, Băltăreți și Sărata, învață acum în două noi săli de clasă realizate din containere. Cele 6 containere necesare construcției sălilor de clase au fost oferite școlii din Clondiru de notarii publici din București, care au organizat o acțiune caritabilă de strângere de fonduri. Noile săli de clasă erau absolut necesare deoarece Școala gimnazială din Clondiru și grădinița, unde învață inclusiv copiii din Băltăreți și Sărata, au intrat în reparații capitale de durată, care pot dura ani de zile. În zilele următoare, cele două săli de clasă vor fi conectate și la rețeaua de energie electrică. Reprezentanții Școlii din Clonduri spun că cele două noi clase vor fi extrem de utile și în viitor, acolo urmând a avea loc orele de afterschool.

 

Related posts