,,ÎMPREUNĂ ÎN TIMP”, UN EVENIMENT CARITABIL PENTRU FAMILIILE MONOPARENTALE DIN GALAȚI ȘI BRĂILA

Sâmbătă , 1 iunie 2024, va avea loc la Galați la la Casa de Cultură a Sindicatelor , de la ora 12.00 , spectacolul . „Împreună în Timp”  la care TVSat  Media Group este partener media. Evenimentul este caritabil și este destinat familiilor monoparentale din județele Galați și Brăila. Accesul la eveniment este gratuit și permis exclusiv familiilor monoparentale. Pentru a confirma participarea, doritorii trebui să trimită un email cu numele copilului și al aparținătorului la: events@potsaajut.ro.

               Contextul general în România indică cifre îngrijorătoare, sunt peste 300.000 de familii monoparentale, iar părinții singuri resimt o presiune foarte mare de timp: sunt stresați că nu sunt suficient de mult alături de copiii lor, dar, în același timp, au nevoie să fie integrați pe piața muncii cu normă întreagă pentru a face față cheltuielilor. Astfel, principala provocare pentru aceștia este să poată asigura supravegherea copiilor în condiții accesibile sau să își adapteze programul obișnuit de muncă la programul celor mici. Acestea sunt câteva din concluziile studiului „Invizibilii” (www.invizibilii.ro) – parte din programul de incluziune financiară și socială adresat grupurilor vulnerabile analizate în cadrul cercetării realizate în 2022, în premieră, la comanda Provident Financial România.

         Asociația POT SĂ AJUT, în parteneriat cu Asociația Provident pentru Educație și Provident Financial România, continuă acțiunile de implicare în comunitate începute în 2023, de data aceasta vizând familiile monoparentale din județele Galați și Brăila. „Împreună în Timp” este o inițiativă socio-culturală, parte din programul „Invizibilii”, dedicată atât copiilor, cât și părinților sau bunicilor acestora. Evenimentul va fi o experiență interactivă cu totul aparte pentru public, invitat special fiind artistul Walter Ghicolescu, cadru didactic foarte îndrăgit de copii și, în egală măsură, de adulți, prezent de peste 20 de ani pe scena muzicii folk românești. În plus, pregătim o serie de activități educative în aer liber și multe suprize pentru toți participanții.„Evenimentele noastre intergeneraționale au luat naștere din conștientizarea nevoii de a crea un spațiu incluziv pentru familiile monoparentale, unde acestea să se simtă susținute și integrate în comunitate. Împreună în Timp înseamnă interacțiune, apropiere, conexiuni autentice, acces la educație și cultură pentru generații de azi și de mâine. Suntem foarte încântați de parteneriatul pe care îl avem în cadrul programului Invizibilii. Cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație, vom reuși să ajungem, până la finalul anului 2024, la un număr total de peste 2000 de beneficiari direcți ai acestui program, la nivel național.”, afirmă Gabriela Stoian, Președinte Asociația POT SĂ AJUT

.„Suntem conștienți că avem un rol important în comunitate. Și, în continuarea rolului nostru de a sprijini incluziunea financiară, am alăturat un nou scop, acela de a susține incluziunea socială. Programul ,,Invizibilii” este astfel mai mult decât o simplă constatare a faptului că milioane de români fac parte din grupuri vulnerabile, atât social, cât și economic. Este undemers prin care ne dorim să găsim soluții și să dăm o mână de ajutor”, a declarat Ciprian Sandu, coordonatorul programelor de investiții în comunitate al Provident Financial România.

Related posts