Ministrul Familiei, Natalia Intotero, îndeamnă copiii să sune la numărul 119, ori de câte ori se simt în pericol sau au nevoie de ajutor din partea instituţiilor statului. Pentru că în ultimii ani a crescut numărul cazurilor de violență fizică și emoțională în rândul elevilor, ministrul recomandă celor care au nevoie de sprijin să apeleze la autoritățile abilitate și să nu se lase intimidați. Totodată, ministrul amintește numărul de urgență, 0800 500 333, care poate fi apelat de victimele violenței domestice. Autoritățile încurajează minorii sau pe cei care trec printr-o…
DetaliiLună: martie 2024
SE LUCREAZĂ ÎN RITM INTENS
Lucrările de modernizare pe strada Jitia din municipiul Râmnicu Sărat se desfășoară într-un ritm intens. Lucrările de reabilitare a străzii au demarat la începutul acestui an, iar dacă vremea va permite, pe primul tronson s-ar putea turna primul strat de asfalt, zilele viitoare. Autoritățile locale cred că, în maximum o lună, strada ar putea fi asfaltată în totalitate. Strada Jitia a fost inclusă în lista de investiții a municipiului Râmnicu Sărat în ultimii ani, dar nu a fost modernizată, pentru că se impunea schimbarea a două rețele de apă, precum…
DetaliiCe trebuie să facă un solicitant pentru a obține o finanțare nerambursabilă?
Până acum, pentru a obține fonduri nerambursabile, un solicitant se documenta singur sau contacta consultanți. Dar se poate și fără sa citești sute de pagini și fără comisioane la consultant! Încearcă www.vreauproiect.ro, prima aplicație on-line care îți verifică eligibilitatea prin doar câteva click-uri, pentru sursele de finanțare disponibile oficial. Cu informații verificate de experți, simplu de înțeles și adaptat profilului tău, aplicația te asistă în direcția alegerii finanțării potrivite. In acest sens, experții de la VreauProiect au selectat tot ce este important din zona fondurilor nerambursabile astfel încât să ofere…
DetaliiCum ajunge un solicitant la o finanțare nerambursabilă?
Obținerea de fonduri europene sau de la bugetul de stat fără ajutorul unui consultant poate fi o sarcină dificilă, dar nu întotdeauna imposibilă. Primul pas pentru a depune un proiect este alegerea sursei care îți poate finanța proiectul.Cum afli care este cea mai bună sursă sau cum poți cunoaște câte surse de finanțare există pentru proiectul tău ? Iată câteva întrebări simple și la obiect la care specialiștii platformei www.vreauproiect.ro îți pot veni vă în ajutor. Cum ? La fel de simplu, cu o platformă on-line care reunește toate sursele…
DetaliiȘCOLI ,,RELATIV SIGURE”
Violența în școli este un fenomen care, din păcate, a luat amploare în ultimii ani, în țara noastră. Într-un raport Erasmus se arată că violența este prezentă în peste 75% din școlile din țară. Nici unitățile de învățământ din județul Buzău nu sunt ocolite de astfel de … manifestări. Potrivit unui bilanț al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în 2023, au fost înregistrate peste 40 de infracţiuni în şcolile din județ. În topul cazurilor de violență în școală se află cele de lovire şi de furt. Poliţiştii buzoieni au constatat…
DetaliiAMPLĂ CAMPANIE ANTIDROG
O amplă campanie antidrog va demara, la începutul lunii aprilie, la nivel național. Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, precizează că, până la finalul lunii aprilie, va derula cea mai amplă campanie de combatere a consumului de droguri, dar şi alte forme de adicţie, violenţă domestică, bullying și trafic de persoane. Activitatea se va desfășura cu sprijin din partea Comisiei Europeană, fonduri alocate pentru ,,Anul tineretului”, dar și cu o cofinanțare din partea Ministerului. Campania se va realiza cu sprijinul ministerelor care fac parte din Consiliul Suprem de…
DetaliiCât de accesibile sunt fondurile nerambursabile pentru firmele românești?
Fondurile nerambursabile reprezintă sume de bani europeni sau de la bugetul de stat puși la dispoziție de către diferite ministere sau organizații locale cu scopul de a sprijini proiecte sau inițiative în diverse domenii. Marea diferență față de alte forme de finanțare este faptul că aceste fonduri nu trebuie returnate sau rambursate ulterior. Cu alte cuvinte, nu există presiune pe beneficiari să le returneze în viitor. Practic, atunci când primești fonduri nerambursabile pentru un proiect sau o activitate, nu trebuie să restitui acei bani. Totuși, există anumite condiții sau…
DetaliiATELIERE DE CERAMICĂ
Vor să stimuleze imaginația și creativitatea elevilor prin modelajul în lut. Este vorba de coordonatorii proiectului ,,Ceramica – ateliere de creație”. Proiectul este inițiat de Asociația ,,Unity in Values”, iar Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat este partener în cadrul acestui demers. Proiectul își propune să valorifice potențialul artistic al elevilor din municipiul Râmnicu Sărat, dar și a celor din localitățile limitrofe. Scopul demersului este readucerea în actualitate a unor tehnologii vechi și atragerea publicului tânăr către istorie, arheologie și artizanat.
DetaliiAJUTOARE UMANITARE PENTRU COPIII INSTITUŢIONALIZAŢI
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost prezentă, astăzi, la Râmnicu Sărat, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă. Scopul vizitei l-a reprezentat distribuirea ajutoarelor umanitare, alocate de Guvernul României din Rezervele de Stat, pentru copiii din sistemul de protecție publică. La nivel național, aproximativ 10.500 de copii și tineri instituționalizați beneficiază de ajutorul umanitar, care constă în saltele pentru paturi, lenjerii de pat, perne, pături, dar și articole vestimentare. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău s-au arătat încântați de sprijinul primit din partea Guvernului. La eveniment au mai participat Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, …
DetaliiComunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” 10.12.2023 LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC „ELINA MATEI BASARAB”, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului „DOTAREA LICEULUI TEHNOLOGIC ECONOMIC „ELINA MATEI BASARAB” CU LABORATORUL INTELIGENT „ECO SMART” – INTERFAȚA DINTRE ELEVI ȘI ROBOȚI”, cod proiect F-PNRR-SmartLabs-2023- 0388, proiect finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ Pilonul VI. Politici pentru noua generație Componenta C15: Educație Reforma 5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ. Proiectul se desfășoară în perioada DECEMBRIE 2023 –…
Detalii