ÎNCHISOARE INCLUSĂ ÎN PATRIMONIUL UNESCO

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, cunoscută și ca “pușcăria izolării totale”, din cauza regimului sever aplicat deținuților politici, ar putea fi inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Anunțul a fost făcut de ministrul  Culturii, Raluca Turcan, care a precizat că au fost făcuți déjà primii pași pentru realizarea dosarului de înscriere.

Intenția Ministerului Culturii a fost salutată de reprezentanții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, care și-au exprimat întreg sprijinul pentru materializarea acestui demers. Ei au declarat că vor colabora strâns, în perioada următoare, cu specialiștii de la Institutul Național al Patrimoniului, dar și cu ceilalți parteneri implicați la realizarea dosarului de înscriere.

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, cunoscută drept una dintre cele mai de temut temnițe din perioada comunistă, este inclusă și într-un proiect de restaurare și punere în valoare. Contractul de finanțare a proiectului Memorialul “Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat a fost semnat în octombrie 2022, fiind prevăzută o finanțare europeană de aproape 9 milioane euro.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost înființată în octombrie 1901. După instalarea regimului comunist, aici au fost închiși o serie de membri ai partidelor politice, foști miniștri din guvernul Ion Antonescu, precum și clerici greco-catolici şi romano-catolici. Penitenciarul a fost închis oficial în aprilie 1963, iar supraviețuitorii au fost trimiși în alte închisori sau în domiciliu obligatoriu, sub atenta supraveghere a Securității. Închisoarea a fost folosită ulterior ca depozit.

Related posts