DE ZIUA CULTURII

Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită și la Râmnicu Sărat. Seara trecută, râmnicenii au fost invitaţi la un eveniment special, dedicat marelui poet naţional, Mihai Eminescu. În cadrul manifestării organizate de Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu” în colaborare cu Școala Gimnazială ,,Constantin Brâncoveanu”, Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare” și Școala din comuna Buda, râmnicenii au avut ocazia de a afla informații inedite și prețioase despre Mihai Eminescu, dar și să asculte poezii recitate de elevi în limbile română, franceză și engleză. De asemenea, publicul a putut asista la două lansări de carte, dar și la un moment muzical.

De Ziua Culturii Naționale, organizatorii evenimentului au lansat și două cărți, care prezintă creații ale elevilor.

Inspectorul școlar Daniela Lăptoiu, profesor de limba română a vorbit publicului despre Mihai Eminescu. Considerat un geniu al literaturii române, Eminescu a lăsat moştenire un număr impresionant de opere literare, caracterizate prin profunzimea gândirii, originalitatea exprimării şi sensibilitatea artistică.

Programul artistic imaginat cu măiestrie de profesori și pus în scenă de elevi a încântat audiența.

În cadrul evenimentului a fost prezentată și lucrarea câștigătoare din cadrul concursului de creație literară ,,Povești și Desene de Crăciun”.

Prezent la eveniment, subprefectul județului Buzău, Gabriel Mihail Ilie, a vorbit despre importanța și promovarea valorilor culturii naţionale.

De Ziua Națională a Culturii, elevii au primit din partea organizatorilor, diplome și cărți.

Related posts