SCHIMB DE EXPERIENȚĂ ÎNTRE PRIMARI

Poiectele de succes din municipiul Buzău vor putea fi implementate și la Sf. Gheorghe, după cum și cele din capitala județului Covasna ar putea fi puse în practică la Buzău. Este concluzia întâlnirii de astăzi a primarului muncipiului Buzău, Constantin Toma cu primarul municipiului Sf. Gheorghe, Arpad Andras Antal, în cadrul unui schimb de experiență ce se dorește benefic pentru ambele orașe. Deși Sf. Gheorghe este campion național în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, ajungând la un procent de 40 la sută de recuperare, edilul orașului din Covasna și-ar dori să implenteze în muncipiul pe care îl conduce un proiect deja demarat la Buzău: ,,Buzăul Circular”, care are și o componentă de reciclare a deșeurilor.

La rândul său, primarul Buzăului, Constantin Toma, și-ar dori să ajungă la performanțele obținute de administrația din Sf. Gheorghe, în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor.

Și programul „Rabla Local”, pus în aplicare și promovat pentru prima dată în țară la Sf. Gheorghe, este un motiv de inspirație și un exemplu pentru alte administrații locale și  ar putea fi transpus în practică la Buzău.

Întâlnirea dintre Constantin Toma și Arpad Andras Antal, nu este prima de acest fel pentru edilul Buzăului. Toma a mai avut schimburi de experiență asemănătoare și cu Ilie Bolojan, pe atunci primar al muncipiului Oradea, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor.

Related posts