INVITAȚIE LA TEATRU

Râmnicenii sunt invitați la teatru. Piesa ,,Wiliam Shakespeare- Opere Complete”, (Varianta Prea scurtată), va avea loc, sâmbătă, 29 aprilie 2023, începând cu ora 19.00, la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”. Intrarea se face pe bază de invitații, care se pot ridica de la sediul Centrului Cultural din Râmnicu Sărat, în limita locurilor disponibile. Operele complete ale lui William Shakespeare (varianta prescurtata) s-a născut din inițiativa a trei actori inspirați și carismatici, Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield, atunci când au prezentat, în premieră, capodopera la Festivalul Fringe de la Edinburgh, în anul 1987. Rapid piesa a devenit un fenomen mondial, câștigând titlul de cea mai longevivă comedie din Londra. Noua premieră ,,William Shakespeare – Opere Complete – varianta prea scurtată”, cea mai recentă punere în scenă a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, este o adaptare a regizorului Daniel Bucur, și îi are ca protagonisti pe trei dintre cei mai cunoscuti actori ai scenei romanești: Adrian Păduraru, Ion Ionuț Ciocia și Cristi Martin. Spectacolul satirizează piesele lui William Shakespeare, toate fiind interpretate într-o formă comică de către cei trei actori. De asemenea, improvizația joacă un rol important și este normal ca actorii să se abată uneori de la scenariu și să converseze spontan între ei sau cu publicul.

Operele Complete Ale Lui William Shakespeare (Varianta Prescurtată) este una dintre cele mai des produse piese din lume, fiind tradusă în câteva zeci de limbi. Cei trei actori se straduiesc să prezinte în aproximativ 100 de minute, toate cele 37 de piese ale lui Shakespeare, într-un ritm rapid, spiritual și fizic.

Related posts