UN NOU LABORATOR

Investiție majoră a Spitalului Județean de Urgență Buzău, la începutul acestui an. Unitatea medicală a fost dotată cu un Laborator de Biologie Moleculară, cu aparatură medicală ultraperformantă, qPCR, care poate detecta cantități foarte mici de virus. Acuratețea rezultatelor reprezintă un criteriu important, atât pentru medici, cât și pentru pacienți, iar rezultatele se dau în maxim 48 de ore. Laboratorul are o cameră de primire pacienți, dar și o cameră de primire probe și recoltare pentru pacienții care nu sunt internați în Spitalul Județean Buzău. Totodată, în cadrul acestui compartiment se…

Detalii

BATE PASUL PE LOC

Amenajarea cimitirului municipal din Buzău bate pasul pe loc. Cimitirul ar fi trebuit finalizat până la sfârşitul anului 2021, dar… proiectul s-a tot amânat. Un prim pas în demersurile municipalităţii de a rezolva criza acută a locurilor de veci cu care se confruntă municipiul a vizat elaborarea Planului Urbanistic Zonal. În prezent, Primăria Buzău a ajuns în etapa în care așteaptă un ultim aviz de la Ministerul Dezvoltarii. Primarul Constantin Toma spune că birocrația a pus bețe în roate realizăriii acestei investiții, motiv pentru care a fost  nevoit să apeleze…

Detalii

BRANȘĂRI GRATUITE LA APĂ

Sute de buzoieni cu venituri mici vor fi branșați și racordați gratuit, până la limita de proprietate, la sistemele de alimentare cu apă și canalizare existente. Este vorba despre o investiție nerambursabilă derulată de Compania de Apă Buzău și finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul vizează nu numai locuitori din mediul rural, ci și aproape 50 de cetățeni din municipiul Buzău, acolo unde există deja rețea de apă și respectiv de canalizare. Cetățenii trebuie să știe că lucrările de branșare și racordare se realizează gratuit de către…

Detalii

BUGET REZONABIL

Administrația Domeniului Public Rm. Sărat mizează pe un buget rezonabil în acest an. Cu banii alocați, ADP și-a propus continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii din municipiu, reabilitarea parcurilor și a locurilor de joacă, investiții la sere, dar și la padocul din cadrul Serviciului de Ecarisaj. Bugetul Administrației Domeniului Public a fost aprobat, recent, de Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat. Ca în fiecare an, o altă prioritate a Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat o reprezintă amenajarea și întreținerea spațiilor verzi.  

Detalii

DIAMANTUL DE LA SIRIU

O idee apărută în 2008 s-ar putea transforma, în viitorul apropiat, în cel mai complex proiect realizat probabil vreodată în județul Buzău. Este vorba despre alimentarea cu apă potabilă din barajul Siriu a cel puțin 80 la sută dintre localitățile județului care, de altfel, nu au o alternativă în cazul în care seceta le lasă fără apă. Reprezentanții Companiei de Apă Buzău au demarat deja un prim pas ce vizează un studiu de fezabilitate care se va întinde, cel mai probabil, pe o perioadă de 2 ani. Județul Buzău, în…

Detalii

INVITAȚI LA DIALOG

Autoritățile din Râmnicu Sărat încurajează cetățenii să-și prezinte în mod oficial problemele cu care se confruntă. Reprezentanții Primăriei consideră că este mult mai indicat ca oamenii să se adreseze administrației locale sau consilierilor locali, atunci când se confruntă cu diferite probleme, decât să-și exprime nemulțumirile pe rețelele de socializare. Totodată, râmnicenii se pot înscrie oricând pentru audiențele acordate de primarul, viceprimarul sau secretarului general al Primăriei. Programul de audiențe acordate cetățenilor de către autoritățile din Râmnicu Sărat rămâne neschimbat. Marțea, între orele 14.00-16.00, cetățenii se pot adresa viceprimarului, miercurea, în…

Detalii

ÎNCEP ASFALTĂRILE ÎN ALECU BAGDAT

Lucrările pentru modernizarea infrastructurii din Râmnicu Sărat continuă. Investițiile demarate în cartierul Alecu Bagdat s-au intensificat, iar utilajele acționează pe mai multe străzi. Autoritățile cred că, în câteva săptămâni, va fi turnat și primul strat de asfalt pe străzile din această zonă a orașului. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat afirmă că, pe parcursul acestui an, vor fi executate mai multe lucrări de modernizare în diferite zone ale orașului. Cartierul Alecu Bagdat a fost înființat în urmă cu trei decenii, iar străzile din zonă nu au văzut niciodată asfalt. De-a lungul anilor,…

Detalii

Ziua Națională a Meseriilor, la Liceul Tehnologic Economic ,,Elina Matei Basarab”

Ziua de 11 martie este una de mare însemnătate pentru învățământul românesc, fiind data la care, începând cu anul 2019, se sărbătorește Ziua Națională a Meseriilor. Aceasta oferă ocazia de a spori gradul de conștientizare a importanței învățământului profesional și tehnic din România, prin organizarea unor evenimente educaționale, în cadrul cărora să se reunească viitori absolvenți de clasa a VIII-a cu elevii liceului, profesorii, dar și cu o mare parte din reprezentanții ai operatorilor economici de practică. Un astfel de eveniment s-a desfășurat în cadrul Liceului Tehnologic Economic ,,Elina Matei…

Detalii

 REGULAMENTUL PARCĂRILOR SE SCHIMBĂ

Regulamentul de organizare și funcționare privind administrarea, atribuirea și licitarea locurilor de parcare de reședință din Râmnicu Sărat ar putea fi modificat. Administrația locală consideră că aceste modificări se impun, chiar dacă regulamentul a fost aprobat recent. Autoritățile din Râmnicu Sărat sunt convinse că numărul mare de autotursime și, implicit, amenajarea unui număr mare de locuri de parcare duc la blocarea orașului. Reprezentanții Primăriei precizează că în toate cartierele municipiului trebuie să existe căi de acces pentru autospecialele de intervenții rapide. Societatea Acvaterm Râmnicu Sărat are în administrare un număr de aproximativ…

Detalii

RĂMÂNE ÎNCHIS

Pasajul subteran din Gara CFR Buzău rămâne în continuare închis. Grav este că nici nu va intra în reabilitare și consolidare prea curând. Autorităţile centrale au decis ca întreaga magistrală CFR, care leagă Bucureştiul de localitatea Vicşani, din Suceava, la graniţa cu Ucraina, să intre în reabilitare cu fonduri europene, iar aceast proiect va include şi Gara Buzău, inclusiv pasajul subteran. Ministerul Transporturilor însă abia a depus documentația pentru aceste investiții. Reabilitarea pasajului de la Gara CFR Buzău, prin care se face accesul către peroanele mai multor linii, ar asigura…

Detalii