UN NOU PASAJ PESTE CALEA FERATĂ

Cozile de mașini care așteptau trecerea trenului, pe Drumul Național 10, la Vernești, vor deveni istorie cât de curând. Consiliul Județean Buzău a aprobat un proiect ce prevede, într-o primă etapă, construcția unui pasaj peste calea ferată din localitatea buzoiană. Aceasta, chiar dacă, luna trecută, consilierii au votat o altă hotărâre ce viza un acord între Consiliul Județean, comuna Vernești și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru construirea unei variante ocolitoare pe Drumul Național 10. Se pare că, între timp, reprezentanții Ministerului Transporturilor au considerat necesară și realizarea…

Detalii

ÎN DIRECȚIA BUNĂ

Activitatea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat începe să reintre în normal. Precizarea aparține conducerii unității medicale, după o perioadă de timp în care buna funcționare spitalului a fost perturbată de anumite probleme. Și din punct de vedere financiar, spitalul are o situație bună, fără a se înregistra datorii. Chiar dacă pentru o perioadă, unitatea medicală nu a putut asigura permanența activității la Camerele de Gardă, acum, lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. Managerul Spitalului din Rm. Sărat, Adrian Danielescu, precizează că, desi în ultimul an, în unitatea medicală s-au angajat 14…

Detalii