BATE PASUL PE LOC

Amenajarea cimitirului municipal din Buzău bate pasul pe loc. Cimitirul ar fi trebuit finalizat până la sfârşitul anului 2021, dar… proiectul s-a tot amânat. Un prim pas în demersurile municipalităţii de a rezolva criza acută a locurilor de veci cu care se confruntă municipiul a vizat elaborarea Planului Urbanistic Zonal. În prezent, Primăria Buzău a ajuns în etapa în care așteaptă un ultim aviz de la Ministerul Dezvoltarii. Primarul Constantin Toma spune că birocrația a pus bețe în roate realizăriii acestei investiții, motiv pentru care a fost  nevoit să apeleze…

Detalii

BRANȘĂRI GRATUITE LA APĂ

Sute de buzoieni cu venituri mici vor fi branșați și racordați gratuit, până la limita de proprietate, la sistemele de alimentare cu apă și canalizare existente. Este vorba despre o investiție nerambursabilă derulată de Compania de Apă Buzău și finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul vizează nu numai locuitori din mediul rural, ci și aproape 50 de cetățeni din municipiul Buzău, acolo unde există deja rețea de apă și respectiv de canalizare. Cetățenii trebuie să știe că lucrările de branșare și racordare se realizează gratuit de către…

Detalii

BUGET REZONABIL

Administrația Domeniului Public Rm. Sărat mizează pe un buget rezonabil în acest an. Cu banii alocați, ADP și-a propus continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii din municipiu, reabilitarea parcurilor și a locurilor de joacă, investiții la sere, dar și la padocul din cadrul Serviciului de Ecarisaj. Bugetul Administrației Domeniului Public a fost aprobat, recent, de Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat. Ca în fiecare an, o altă prioritate a Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat o reprezintă amenajarea și întreținerea spațiilor verzi.  

Detalii