Și reprezentanții Bisericii s-au alăturat campaniei umanitare ,,Suntem pentru Maria!”, demarată, la Rm. Sărat, pentru salvarea unei fetițe de numai 4 ani. Enoriașii care vor participa, duminică, la slujbă, pot dona pentru micuța Maria, în urnele special amenajate în toate lăcașurile de cult din Râmnicu Sărat. Maria a fost diagnosticată cu leziuni cerebrale și are nevoie urgent de realizarea unui transplant de celule stem, în Austria. Familia fetiței de patru ani are nevoie de 12.000 de euro, banii necesari pentru realizarea intervenției chirurgicale.
Fetița a făcut de-a lungul anilor terapie și în permanență are nevoie de ajutor. Familia este convinsă că Maria are șansa de a se vindeca și de a-și recăpăta independența în urma realizării transplantului de celule stem. În campania demarată de Centrul Europe Direct Râmnicu Sărat s-au implicat și unitățile de învățământ, organizațiile non-guvernamentale, dar și mediul de afaceri din Rm. Sărat. Cutii de donații pot fi găsite în unitățile de învățământ, instituțiile publice, dar și în diferite magazine. Cei care doresc să doneze pentru micuța Maria, o pot face și prin transfer bancar, contul fiind deschis pe numele mamei, Laura Marina Țopea.
IBAN: RO92BTRLRONCRT0436536801 – Titular: LAURA MARINA TOPEA (mama), deschis la Banca Transilvania, Telefon: 0762.296.039