Municipiul Buzău a găzduit, sâmbătă, Conferința Națională a Partidului Alternativa Dreaptă. La eveniment au participat toți liderii organizațiilor județene ale noii formațiuni politice, întâlnirea fiind moderată de către președintele partidului, Adela Mârza, secretarul general interimar Daniel Rusu și, nu în ultimul rând, de către deputatul de Buzău, Nicolae Roman, vicepreședinte interimar cu probleme de apărare.
La finalul lucrărilor, conducerea partidului a susținut o conferință de presă în care au fost comunicate concluziile întâlnirii de la Buzău. Printre altele, liderii partidului au anunțat că, la începutul lunii noiembrie, la București, va avea loc o conferință internațională la care vor participa aproximativ 50 de reprezentanți ai partidelor conservatoare și reformiste din Europa.
Adela Mârza, președintele Partidului Alternativa Dreaptă, a răspuns și celor care cred că în spatele acestei construcții politice s-ar afla fostul președinte al țării, Traian Băsescu.
Deputatul de Buzău Nicolae Roman, gazda evenimentului, a ținut să precizeze că un capitol aparte în viitorul program de țară al partidului Alternativa Dreaptă va fi dedicat românilor din Diaspora.
Prezent la evenimentul de la Buzău, deputatul Daniel Rusu, secretarul general interimar al partidului, a declarat că anumite prevederi incluse în noile legi ale justiției, adoptate prin votul aleșilor actualei coaliții de guvernare, pun în pericol însăși independența sistemului judiciar.
Reprezentanții Partidului Alternativa Dreaptă au mai anunțat că, pe 30 noiembrie, la Alba Iulia, va avea loc un congres extraordinar al partidului. La finalul conferinței naționale de la Buzău, toți liderii din țară ai Partidului Alternativa Dreaptă au vizitat Vulcanii Noroioși, obiectiv turistic unic în Europa.