ATENȚIE LA ÎNȚEPĂTURILE DE INSECTE!

Anotimpul cald este în toi! Este perioada când petrecem tot mai mult timp în natură, pentru a ne bucura de soare şi verdeaţă. Ieșirile în natură vin la pachet, din păcate, cu o serie de neplăceri provocate de către insecte, precum albinele, viespile, purecii, furnicile sau păianjenii. Dintre toate, cele mai periculoase sunt înțepăturile de albine sau viespi.

De obicei, înţepăturile de insecte nu sunt urmate decât de dezvoltarea unor iritaţii locale de mici dimensiuni, uşor dureroase, care trec spontan în câteva zile. Există însă şi pacienţi la care o înţepătură de insectă, în special de albină sau viespe, poate declanşa reacţii alergice severe.

Medicii sfătuiesc persoanele care se ştiu alergice la înţepături, la veninul de albine sau de viespe, să țină cont de anumite sfaturi.

Persoanele care se știu alergice la venin trebuie să se prezinte de urgență la spital, imediat după ce au fost înțepate de viespi sau albine, în caz contrar existând chiar pericolul de deces.

Related posts