NOI INVESTIȚII PENTRU MEDIU

Investițiile în protejarea mediului sunt, în continuare, o prioritate la Rm. Sărat. Sunt asigurările date de autoritățile locale în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții operatorului de salubrizare, în care căreia s-au prezentat bilanțul și rezultatele activității de curățenie din ultimii ani. Chiar dacă nivelul de colectare selectivă a deșeurilor din muncipiu este încă destul de redus, progresele sunt totuși vizibile. Pentru a impulsiona procesul de strângere separată a deșeurilor, la Râmnicu Sărat vor fi demarate, în acest an, noi investiții. Astfel, în zonele de blocuri vor fi amplasate ultimele 14 platforme de colectare selectivă, iar în oraș vor apărea noi pubele de colectare selectivă. De asemenea, autoritățile și operatorul de salubritate vor continua campaniile de informare cu privire la necesitatea colectării selective și impactul pozitiv pe facturile achitate de râmniceni.
Primarul din Rm. Sărat speră ca, în următorii doi ani, în urma investițiilor realizate și a eforturilor depuse în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, municipiul Râmnicu Sărat va deveni, cu adevărat, un oraș european.
În continuare, râmnicenii sunt îndemnați să arunce resturile în coșurile de gunoi sau în locurile special amenajate, să folosească sacul galben doar pentru materiale reciclabile și să respecte modul de colectare și depozitare pentru deșeurile provenite din construcții și demolări.

Related posts