CALEA AVIATORILOR ȘI PARAȘUTIȘTILOR MILITARI

Buzoienii vor avea, din acest an, o nouă arteră modernă: „Calea aviatorilor și parașutiștilor militari”. Este vorba despre intrarea în oraș dinspre Mărăcineni, între podul peste râul Buzău și rondul din zona mall-urilor. Anunțul a fost făcut zilele trecute, de către primarul Constantin Toma, în cadrul unei festivități de omagiere a celebrului parașutist român Grigore Baștan, cel care și-a desfășurat o mare parte a carierei la Buzău. Edilul Buzăului spune că artera va fi o replică aproape fidelă a Căii Eroilor, care a fost reabilitată în 2018. Constantin Toma spune…

Detalii

VÂNT CU PROBLEME

Vântul puternic a creat mari probleme, noaptea trecută, la  Râmnicu Sărat. Ieri seară, angajații Administrației Domeniului Public au intervenit pe Șoseaua Puiești, pentru a îndepărat un plop căzut pe carosabil. Autoritățile locale spun că au monitorizat cu atenție situația, iar echipele ADP s-au aflat în permanență pe teren. Și în această dimineață, echipele Administrație Domeniului Public au intervenit în oraș, pentru a îndepărta crengile căzute pe carosabil sau în parcuri. Astăzi, în intervalul orar 10:20- 14:00, zona Râmnicu Sărat s-a aflat sub cod galben de vânt puternic.

Detalii

DOSARE REÎNNOITE PENTRU CANTINA DE AJUTOR

Beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Râmnicu Sărat au mai putut să își reînnoiască actele din dosar până astăzi. Dosarele de reînnoire în formă complete au putut fi depuse la ghișeul Directiei de Asistenta Sociala.  Râmnicenii care nu au reușit să-și reînnoiască dosarul nu vor mai primi mâncare de la Cantina de Ajutor Social. Porția de hrană va fi primită, însă, imediat ce oamenii vor depune documentele în forma completă. Printre actele necesare dosarului se află adeverința de venit, cupoanele de alocații, pensie, adeverința de la școală pentru elevi, cea…

Detalii

HOTARARE privind actualizarea cu rata inflatiei de 5,1% a nivelului redeventelor/chiriilor aferente raporturilor juridice contractuale

HOTARARE privind actualizarea cu rata inflatiei de 5,1% a nivelului redeventelor/chiriilor aferente raporturilor juridice contractuale avand ca obiect concesionarea/ inchirierea terenurilor proprietate publica/privata a Municipiului Rm.Sarat, a tarifului  pentru exercitarea dreptului de acces  pe proprietatea publica a Municipiului Rm.Sarat, a tarifelor lunare pentru terenurile proprietatea Municipiului Rm.Sarat utilizate in vederea desfasurarii unor activitati sezoniere sau ocazionale/aferente imobilelor aflate in proprietatea Municipiului Rm.Sarat, a tarifelor aferente spatiilor cu alta destinatie decat cea de locuinta, proprietate a Municipiului Rm.Sarat, a tarifelor pentru utilizarea suprafetelor de teren din zona drumurilor judetene, precum si…

Detalii