UN NOU TIP DE AJUTOR SOCIAL

De la 1 ianuarie, râmnicenii aflați în situații de dificultate vor beneficia de un nou sprijin social. Este vorba de venitul minim de incluziune, care va înlocui venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei. Venitul Minim de Incluziune este un sprijin financiar care va fi acordat de stat pentru a asigura un nivel de trai minimal familiilor şi persoanelor singure, precum şi pentru a preveni riscul de sărăcie în rândul copiilor şi a-i stimula pe aceștia să mergă la școală. Pentru a beneficia de noul ajutor social, toți beneficiarii actuali de venit minim…

Detalii

AMPLĂ CAMPANIE DE PLANTARE DE ARBORI

O amplă campanie de plantare de arbori este demarată de Primăria Râmnicu Sărat, în perioada următoare. Mai bine de 500 de copaci vor fi plantați pe cele peste 40 de străzi prinse în proiectele de modernizare, pe care, déjà, au început lucrări de asfaltare. Astăzi, în cartierul Alecu Bagdat, 50 de râmniceni au fost angrenați pentru primele plantări de arbori. Este vorba de râmnicenii care fac parte din programul de ucenicie, demarat în urma unui proiect din fonduri europene, derulat de municipiul Râmnicu Sărat prin Grupul de Acțiune Locală ,,Sus…

Detalii

IMPLICAȚI ÎN LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE A ORAȘULUI

Autoritățile din Rm Sărat au stabilit acțiunile, dar și lucrările pe care persoanele care primesc ajutor social le vor presta lunar, în acest an. Potrivit planului, beneficiarii de ajutor social vor realiza lucrări permanente de întreținerea zonei centrale a municipiului, a principalelor artere rutiere, dar vor efectua lucrări de îngrijire și la spațiile verzi și locurile de joacă. De asemenea, în funcție de anotimp și de condițiile meteo, ei vor fi implicați și la curățarea albiei pârâului Oreavu și a râului Râmnic. Potrivit legii, una sau mai multe dintre persoanele…

Detalii

BURSE PENTRU ELEVI

1445 de elevi din Râmnicu Sărat vor primi burse în acest an școlar. Cuantumul și numărul burselor acordate elevilor de la unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Sărat au fost aprobate recent de Consiliul Local. Este vorba despre 30 de burse de performanță, 698 burse de merit, 189 de studiu și 528  burse de ajutor social. Bursa de performanță acordată elevilor este în cuantum de 500 lei, bursa de merit 200 lei, bursa de studiu 150 lei, iar bursa de ajutor social este în valoare de 200 de lei. 

Detalii

MUNCĂ PENTRU AJUTOR SOCIAL

Beneficiarii de ajutor social din Rm. Sărat vor munci și în acest an pentru a primi sprijin financiar. Ei vor fi angrenați în lucrări permanente de întreținere a zonei centrale a municipiului, a principalelor artere rutiere, dar și la întreținerea spațiilor verzi și a locurilor de joacă.  De asemenea, în funcție de anotimp și de condițiile meteo, beneficiarii de ajutor social vor fi solicitați pentru curațarea albiei pârâului Oreavu și a râului Râmnic. Planul de lucrări în care vor fi angrenați aceștia, în acest an, a fost aprobate recent de…

Detalii

DOSARE REÎNNOITE PENTRU CANTINA DE AJUTOR

Beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Râmnicu Sărat au mai putut să își reînnoiască actele din dosar până astăzi. Dosarele de reînnoire în formă complete au putut fi depuse la ghișeul Directiei de Asistenta Sociala.  Râmnicenii care nu au reușit să-și reînnoiască dosarul nu vor mai primi mâncare de la Cantina de Ajutor Social. Porția de hrană va fi primită, însă, imediat ce oamenii vor depune documentele în forma completă. Printre actele necesare dosarului se află adeverința de venit, cupoanele de alocații, pensie, adeverința de la școală pentru elevi, cea…

Detalii