PATRU PERSOANE, RĂNITE DUPĂ O EXPLOZIE

Patru buzoieni au ajuns la spital, în urma unei explozii care a avut loc într-o vilă aflată în construcție în localitatea Potoceni.  Deflagrația a avut loc ieri seară, puțin după ora 22.00, când proprietarul casei şi un instalator făceau ultimele branșamente pentru instalarea unei centrale termice. Cel mai probabil, în bucătărie a avut loc o acumulare de gaze, iar o scânteie a provocat explozia. Proprietarul casei, un tânăr de 26 de ani, și instalatorul, în vârstă de 51 de ani, au suferit arsuri grave și au fost transportați la Spitalul…

Detalii

 „BUZĂU LAND”, APROAPE SĂ DEVINĂ GEOPARC UNESCO

„Ținutul Buzăului” va intra, cât de curând, în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO! Conducerea Consiliului Județean Buzău anunță că, în prezent, se fac ultimii pași birocratici, iar luna viitoare, o echipă de raportori din partea UNESCO se va deplasa în județul Buzău pentru evaluarea la fața locului și acordarea avizului final. În contextul vizitei raportorilor UNESCO, Consiliul Județean Buzău a început semnalizarea teritoriului Geoparcului „Ținutul Buzăului”, cu montarea indicatoarelor turistice și a panourilor informative. „Buzău Land” – așa cum va fi recunoscut la nivel internațional „Ținutul Buzăului” – include…

Detalii