A DOUA ETAPĂ DE DEZINSECȚIE AERIANĂ

Operatorul de salubritate RER SUD SA va începe cea de-a doua etapă de dezinsecție aeriană, în municipiul Buzău. Acțiunea este programată sâmbătă, 14 august, în intervalul orar 5:00 – 10:00. Operațiunea completează acțiunea de dezinsecție la sol, ce se află încă în desfășurare. Ambele au ca scop principal combaterea insectelor. Dezinsecția va fi realizată de către un elicopter utilitar, care va survola municipiul Buzău și va pulveriza substanță pentru combaterea insectelor. Produsul folosit este Flytrin, insecticid avizat de Ministerul Sănătății. În situația în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, lucrările…

Detalii

PROIECT PENTRU REDUCEREA SĂRĂCIEI

Un proiect cu fonduri europene de peste 3 milioane de euro, care a fost lansat, ieri, la Râmnicu Sărat, își propune reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie, dar și sprijinirea acestor persoane în a-și găsi un loc de muncă. Proiectul se derulează prin Programul Operațional Capital Uman, are ca termen de finalizare sfârșitul anului 2023 și se adresează unui număr  de peste 1.000 de cetățeni din cartierele mărginașe ale Râmnicului. Proiectul accesat de municipiul Râmnicu Sărat se derulează prin Grupul de Acțiune Locală ,,Sus Râmnicul”. Prin acest…

Detalii

Anunt de presa Lansare proiect: Dezvoltare locala in cadrul Municipiului Ramnicu Sarat prin reducerea numarului de persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala Cod SMIS 145855

  Anunt de presa Lansare proiect : Dezvoltare locala in cadrul Municipiului Ramnicu Sarat prin reducerea numarului de persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala Cod SMIS 145855   Proiectul cu titlul “Dezvoltare locala in cadrul Municipiului Ramnicu Sarat prin reducerea numarului de persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala” Cod SMIS 145855, este finantat de Uniunea Europeana , in cadrul Programului Operational Capital Uman 2014-2020. Proiect in care UAT Municipiul Ramnicu Sarat (Primaria Municipiului Ramnicu Sarat) are calitatea de lider de parteneriat, Scoala Gimnaziala “Gheorghe…

Detalii