Crucea Roșie Buzău a fost, permanent, pe perioada pandemiei, alaturi de pacientii infectati, dar si de personalul medical din spitalele din judet. Reprezentantii Crucii Roșii au distribuit aparatură medicală, materiale de strictă necesitate în tratarea persoanelor infectate COVID-19, solutii dezinfectante, apa, cafea, dar și materiale de protecție pentru angajații din instituțiile care asigură permanență, precum și pentru cei din subordinea Ministerului Sanatatii, Ministerului de Interne și Ministerului Apărării. Ajutoare au ajuns in mai multe randuri si la Spitalul Municipal Rm. Sărat. Crucea Roșie Buzău a fost si sapatamana trecuta la Spitalul…
DetaliiAn: 2020
HOROSCOP 26 IUNIE – 3 IULIE
berbec – s-au adunat multe treburi gospo dăreşti, iar acum este o perioadă bună pentru curăţenii generale, reparaţii curente, planuri de reamenajări. Relaţiile cu membrii familiei sunt tensionate. Ascultă şi părerile sau doleanţele celorlalţi. taur – sunt posibile neînţelegeri, ce pot fi depăşite cu prudenţă şi discernământ. Pe de altă parte, bine ar fi să-ţi orientezi eforturile către studii pe termen scurt. La serviciu se recomandă evitarea provocărilor colegiale şi îndeplinirea atentă a sarcinilor. gemeni – relaţiile cu cei dragi sunt dina mice, controversate şi dominate de neprevăzut. Fii prudent…
DetaliiDISPOZITIE de convocare a Consiliului Local in şedinta de lucru ordinara in data de 30.06.2020
DISPOZITIE de convocare a Consiliului Local in şedinta de lucru ordinara in data de 30.06.2020 Primarul Municipiului Rm. Sarat, judetul Buzau Avand in vedere prevederile art.133, alin.(1), art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ; DISPUN: Art.1. (1) Se convoaca Consiliul local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta ordinara in data de 30.06.2020, orele 1100 in Sala de sedinte a Primariei Municipiului Rm.Sarat, strada Nicolae Balcescu nr.1, judetul Buzau. (2) Desfasurarea sedintei ordinare a Consiliului Local al Municipiului…
DetaliiÎȘI RETRAGE DEMISIA
Managerul Spitalului Municipal Rm. Sărat, Adrian Danielescu, a revenit asupra deciziei de a demisiona din functie. Danielescu a explicat, astăzi, motivul care a stat la baza gestului său radical. El afirmă că a decis să-și depună demisia, pentru că, duminică, nu a fost invitat să participe la vizita ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, în spitalul al cărui manager este. Mai précis, Adrian Danielescu sustine ca a aflat de vizita ministrului la cateva ore dupa ce acesta a fost la Rm. Sărat. Managerul spune ca acest lucru nu este deloc normal în…
Detalii„TINUTUL BUZĂULUI”, GEOPARC UNESCO
Geoparcul „Ținutul Buzăului” va fi propus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, la TV Sud Est. Luna viitoare, specialiștii Consiliului Județean, împreună cu cei ai Universității București, parteneri de 13 ani în acest proiect, vor depune documentația necesară pentru ca geoparcul să fie recunoscut internațional. „Ținutul Buzăului” include o zonă care cuprinde 18 comune din zona de deal și munte din nord-vestul județului Buzău, fiind o zonă complet rurală cu circa 50.000 de locuitori. Geoparcul poate…
DetaliiA ÎNCEPUT BACALAUREATUL
Peste 155 de mii de absolventi de liceu dau zilele acestea examenul maturitatii, iar prima proba, sustinuta astazi, a fost la limba si literatura romana. Este primul bacalaureat din istoria examenelor care se desfășoară în condiții stricte sanitare, pentru a limita răspândirea pandemiei COVID-19. Din această cauză, pentru elaborarea subiectelor a fost eliminata programa de pe semestrul al doilea, iar elevii au scăpat de probele de competențe, care au fost echivalate. Examenul este organizat în 1.095 centre de examen, unde au fost asigurate mai multe masuri de prevenire si protectie…
DetaliiDEMISIE ȘOC!
Veste șoc la Spitalul Municipal din Rm Sărat, unitate medicală suport pentru COVID 19! Managerul spitalului, Adrian Danielescu, și-a înaintat, astăzi, demisia. Gestul, total neașteptat, a survenit la scurt timp după vizita efectuată la unitatea medicală de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și a luat prin surprindere, atât personalul medical din spital, cât și responsabilii din Primăria Rm. Sărat. În încercarea de a detensiona situația, dar și de a-l convinge pe Danielescu să revină asupra deciziei sale radicale, primarul Sorin Cîrjan a convocat, astăzi după amiază, o ședință de urgență…
DetaliiFOCARE DE COVID-19, LA CENTRE DE OCROTIRE
Alertă în sistemul de protecție socială din județul Buzău. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică au identificat focare de COVID-19 la Centrul de Recuperare a Copilului cu Handicap nr. 9 și la Comunitatea de Supraveghere și Control a Copilului cu Dizabilități. În cele două centre rezidențiale ale Direcţiei pentru Protecţia Copilului Buzău au fost depistate, în total, şapte cazuri de infectare cu noul Coronavirus în rândul angajaților. Toate persoanele identificate pozitiv cu SARS-CoV-2 sunt asimptomatice şi au fost internate în unităţi sanitare. Direcţia de Sănătate Publică Buzău a declanşat o anchetă…
DetaliiPANOURI CONTROVERSATE
Primăria Rm Sărat își promovează proiectele demarate, în ultimii ani, prin intermediul unor panouri de informare, pe care le-a instalat, ieri, atât la intrarea în cartierele mărginașe, cât și în zonele de blocuri și case din Rm. Sărat. Autoritatile locale sustin ca este vorba de o campanie, care are rolul de a informa cetățenii privind investițiile pe care municipiul Râmnicu Sărat le are în curs de execuție sau care vor începe în perioada următoare. 12.700 de lei este suma pe care a cheltuit-o Primaria pentru panourile de informare. Montarea panourilor…
DetaliiBLOCUL MEDICILOR, ÎN FAZA LICITAȚIEI
Un bloc de locuințe de serviciu pentru medici urmează să fie construit în muncipiul Buzău, pe terenul fostei maternități de pe Bulevardul Gării. Imobilul va avea 5 etaje și aproximativ 20 de apartamente, plus spații de birouri și arhivă la parterul clădirii. Un pas important în construirea imobilului a fost făcut în luna aprilie, atunci când Consiliului Județean Buzău a aprobat Studiul de fezabilitate. În prezent, proiectul este în faza de licitație, iar lucrările ar putea începe chiar în acest an. Fondurile necesare realizării investiției vor fi asigurate din bugetul…
Detalii