INAUGURĂRI DE WEEKEND

Istoria nu se poate învăţa doar din cărţi! Este convingerea reprezentanților Primăriei Buzău care au decis să realizeze o expoziţie permanentă de fotografii din vremurile trecute, într-o locație din centrul orașului, recent inaugurată. După modelul galeriei în aer liber de pe Calea Eroilor, fotografii de mari dimensiuni, ce redau momente importante din istoria Buzăului, au fost montate chiar în incinta pasajului de pe Bulevardul Unirii, din zona catedralei Sfântul Sava. Expoziția inedită conține printre altele o poză a documentului prin care Buzăul a fost atestat pentru prima. Alte fotografii ilustrează…

Detalii

DONAREA DE PLASMĂ, SIMPLIFICATĂ

Ministerul Sănătății a stabilit noi condiții pentru donarea de sânge total, respectiv plasmă de la persoanele vindecate de COVID 19. Modificările, cuprinse intr-un ordin semnat de ministrul Nelu Tătaru, urmăresc creșterea numărului persoanelor vindecate COVID-19 care pot să doneze plasmă, precum și a numărului pacienților critici din sectiile ATI care pot să primească plasmă. Actul normativ stabileste că donatorii de plasma vor putea fi alesi dintre persoanele ce pot dovedi istoricul de infecție cu SARS CoV-2 și dispariția riscului de transmitere a bolii, fără să se mai aplice cerința că…

Detalii

LUCRĂRI DE VARĂ

Continuă lucrarile de reabilitare si asfaltare în Rm. Sărat. Până acum, angajații Administratiei Domeniului Public Rm. Sărat ADP au realizat bordurări in Parcul Central, au asfaltat trotuarele de pe strazile Poiana Mărului și Râmnei și au executat lucrări pe strada Capitan Roșca Nicolae. În prezent, echipele de muncitori realizează asfaltări intr-o parcare situată in zona centrală a orasului, in spatele fostului cinema. Zilele urmatoare, angajatii Administratiei Domeniului Public Rm. Sarat vor asfalta mai multe fundaturi din municipiu. De asemenea, Administratia Domeniului Public a amenajat spațiile verzi, a înlocuit băncuțele și…

Detalii

SCANDAL PE BURSELE ȘCOLARE

Discuții aprinse în ședința Consiliului Local Municipal Buzău pe tema acordării de burse pentru anumite categorii de elevi, chiar dacă reuniunea a avut loc on-line, de la distanță. Mărul discordiei a fost un proiect inițiat de consilierul Pro România, Constantin Ionescu, care viza acordarea de burse în valoare de 70 de lei lunar pentru elevii cu rezultatele deosebite la concursurile școlare, dar și pentru cei din familii cu venituri mici și categorii defavorizate. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, s-a opus însă acestei propuneri pe motiv că proiectul trebuie gândit luându-se…

Detalii

PRIMELE PLĂȚI ON-LINE

Râmnicenii au început déjà să își achite on-line taxele si impozitele locale. Este anuntul Primăriei Rm Sărat, care, de la sfarsitul lunii trecute, oferă cetățenilor posibilitatea de a-și plăti darile catre bugetul local prin intermediul platformei www.ghiseul.ro. Daca persoanele fizice pot achita taxele si impozitele locale online, pe baza unui user, a unui cont bancar si a unui card, persoanele juridice trebuie sa se prezente la Primărie, pentru activarea contului de pe “ghiseul.ro”. Firmele pot obține, astfel, datele de acces, respectiv utilizator și parolă. Potrivit autoritatilor din Rm Sărat, plata…

Detalii

HOTARARE privind anularea accesoriilor în cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020

ROMANIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL RÂMNICU-SĂRAT                                                                           CONSILIUL LOCAL  HOTARARE privind anularea accesoriilor  în cazul obligaţiilor bugetare restante  la data de 31 martie 2020 datorate bugetului local de catre contribuabilii de pe raza administrativ-teritoriala a Municipiului Rm.Sarat si aprobarea procedurii de anulare a acestora   Consiliul Local al municipiului Râmnicu-Sărat, judeţul Buzău, întrunit în şedinţa de lucru ordinara in data de 30.07.2020; Având în vedere: –  referatul de aprobare al Primarului municipiului Rm.Sarat inregistrat sub nr.37683/15.07.2020 in conformitate cu prevederile art.136, alin.(8), lit.a) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ; – raportul Serviciului…

Detalii

HOTARARE privind reducerea impozitului anual pe cladiri cu o cota de 50%

ROMANIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL RÂMNICU-SĂRAT                                                                           CONSILIUL LOCAL  HOTARARE privind reducerea impozitului anual pe cladiri cu o cota de 50%, cladiri (nerezidentiale) aflate in proprietatea persoanelor fizice sau juridice, scutirea chiriei, redeventei si a taxei pe cladiri pentru cladirile proprietate publica sau privata a Municipiului Rm.Sarat, date in concesiune sau inchiriere, pe perioada starii de urgenta, in care nu s-a desfasurat activitate economica, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2 precum si a taxei si chiriei datorate pentru ocuparea domeniului public cu panouri publicitare, pentru perioada in care nu au fost…

Detalii

DISPOZITIE de convocare a Consiliului Local in şedinta de lucru ordinara in data de 30.07.2020

Primarul Municipiului Rm. Sarat, judetul Buzau Avand in vedere prevederile art.133, alin.(1), art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ;   DISPUN:  Art.1. (1) Se convoaca Consiliul local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta ordinara in data de 30.07.2020, orele 1100 in Sala de sedinte a Primariei Municipiului Rm.Sarat, strada Nicolae Balcescu nr.1, judetul Buzau. (2) Desfasurarea sedintei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Rm.Sarat din data de 30.07.2020 se va realiza cu participarea fizica a consilierilor locali si cu…

Detalii

DISPOZITIE de convocare a Consiliului Local in şedinta de lucru extraordinara in data de 27.07.2020

Primarul Municipiului Rm. Sarat, judetul Buzau Avand in vedere prevederile art.133, alin.(2), lit.a) si art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ;  DISPUN:  Art.1. (1) Se convoaca Consiliul local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta extraordinara in data de  27.07.2020, orele 1000 in Sala de sedinte a Primariei Municipiului Rm.Sarat, strada Nicolae Balcescu nr.1, judetul Buzau. (2) Desfasurarea sedintei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Rm.Sarat din data de 27.07.2020 se va realiza cu participarea fizica a consilierilor locali si…

Detalii

 „CRIMĂ ÎMPOTRIVA MEDIULUI”, LA RM. SĂRAT

„Crimă împortiva mediului”. Așa descriu autoritățile buzoiene situația de la Rm. Sărat, unde, în spatele unui abator din cartierul C.I. Parhon au fost aruncate resturi de animale. Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a analizat, ieri, situația, la fața locului și a constatat proporțiile focarului de infecție din vecinătatea abatorului. Prefectul Leonard Dimian atrage atenția că situația de la Rm. Sărat nu este singulară în județ și spune că instituțiile cu atribuții în domeniul protecției mediului ar trebui să își facă mai bine treaba. Situația de la Râmnicu Sărat face, în…

Detalii