Prezență, în premieră, pe șoselele din municipiul Buzău. Este vorba despre autobuze hybrid achiziționate în vară de societatea de transport în comun Trans Bus. Cele 20 de autobuze, electrice și diesel, marca Volvo, circulă de luni pe străzile din oraș. Mijloacele de transport sunt achiziționate din Olanda, la mâna a doua, și au aproximativ 250.000 de kilometri la bord. Primarul Constantin Toma anunță că urmează achiziţia a încă 13 autobuze, de data aceasta sută la sută electrice. Patru dintre acestea vor ajunge la Buzău până la sfârșitul anului. De asemenea,…
DetaliiAn: 2020
„TUTA ABSOLUTA”, DUȘMANUL PRODUCĂTORILOR DE TOMATE
Un fluture extrem de dăunător face ravagii în culturile de legume din toată țara, în special la tomate. „Tuta absoluta” este denumirea celui mai nou dăunător apărut în ţara noastră, semnalat în 2012 pe un lot de legume importate din Spania. Este o molie de dimensiuni mici cu un zbor haotic, foarte agresivă şi prezentă în toate bazinele legumicole din România. Fluturii consumă partea verde a vrejului de la tomată, iar larvele pătrund în roșie și o strică. Gheorghe Chiriță produce tomate de peste 30 de ani, dar nu-și amintește…
DetaliiAER CONDIȚIONAT ÎN PIAȚĂ
Noi investiții în Piata Centrală din Rm Sărat. Cinci aparate de aer conditionat au fost montate, recent, in Hala Agroalimentara si Hala Industriala Darea in adminsitrarea a celor cinci aparate către ,,Piete, Târguri si Oboare,, din Rm Sărat, a fost aprobată în ultima sedinta a Consiliului Local. In primavara acestui an, în Piața Centrală din Rm Sărat s-au derulat si lucrări de refacere a acoperișului. Interventia la acoperișul Bazarului a demarat in urma solicitării comercianților, dar a fost urgentată de avariile înregistrate în urma vântului puternic din luna februarie.
DetaliiPANICĂ LA IEȘIREA DIN BUZĂU
Momente de panică astăzi dimineață în apropiere de municipiul Buzău. O cisternă încărcată cu o substanţă puternic volatilă s-a răsturnat, la ieşirea din oraș spre Ploiești, la intersecţia dintre Drumul Național 2 cu Drumul Național 1B. Cisterna transporta 24 de tone de diluant și era condusă de o femeie 46 de ani, din Prahova. Potrivit polițiștilor de la Serviciul Rutier, șoferița a pătruns în sensul giratoriu şi s-a răsturnat. Deși nimeni nu a fost rănit, substanța din cisternă s-a scurs pe carosabil, fiind risc ridicat de explozie. Echipajele Poliției Rutiere…
DetaliiSALVADOR DALI, EXPOZIȚIE EVENIMENT
Expoziție eveniment la Buzău. Muzeul Județean găzduieste, începând de astăzi și până în februarie 2021, o expoziție de artă cu lucrări semnate de unul dintre cei mai mari artiști ai lumii: Salvador Dali. Expoziția „Surprinzătorul Dali” scoate în prim-plan 150 de lucrări originale ale marelui artist plastic spaniol, care fac parte din colecția privată Kesauri. VASILII KESAURI, curator oficial al expoziției: „În primul rând, doresc să mulțumesc conducerii Consiliului Județean și a Muzeului de aici, de fapt a întregului colectiv al instituției, pentru faptul că ne-au găzduit și ne-au ajutat cu…
DetaliiEXERCIȚIU MILITAR
Un amplu exercitiu militar va avea loc, la Rm Sărat, în perioada 5-23 octombrie 2020, in fosta cazarma a unitatii militare. Exercitiul va viza activitati militare specifice de instructie cu trupe militare în teren, fara trageri de lupta cu munitie de razboi. În schimb, militarii implicați în exerciții vor folosi autovehicule militare, munitie de manevra pentru armamentul individual si mijloace de marcare a focului. Exercițiul militar va fi făcut în baza unui protocol de colaborare între municipiul Rm. Sarat si Ministerul Apararii Nationale, protocol deja aprobat de Consiliul Local Municipal…
DetaliiDOUĂ NOI MEDALII
Noi performanțe de excepție pentru atleta Marina Baboi! Campionatele Balcanice de seniori i-au adus sprinterei buzoiene alte două medalii. În prima zi de concurs, Marina Baboi a cucerit medalia de bronz în cursa de 100 de metri, performanță cu atât mai important cu cât reprezintă prima medalie individual a Marinei la seniori, la Campionatele Balcanice! Buzoianca a revenit pe pistă după o oră, pentru a lua startul în finala de la ștafeta de 4 x 100 de metri, unde a fost ultimul schimb în formula Ana Maria Roșianu, Iulia Banaga…
DetaliiCOLEGIUL „EMINESCU”, GATA ÎN 2021
La începutul anului școlar viitor, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău și-ar putea relua activitatea în clădirea de pe strada Independenței. Edilul Constantin Toma a anunțat, într-o postare video, că lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai vechi clădiri din orașul Buzău se vor termina, mai mult ca sigur, în prima jumătate a anului 2021. Reabilitarea clădirii Colegiului „Eminescu” – ridicată la jumătatea anilor ’20 – a început în aprilie 2019, iar firma de construcții care execută lucrarea folosește, în majoritate, muncitori indieni. Odată finalizate lucrările, se va trece…
DetaliiULTIMA ȘEDINȚĂ A CJ BUZĂU, ÎN ACTUALUL MANDAT
Consiliul Județean Buzău s-a reunit joi, pentru ultima dată în acest mandat, în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi au fost supuse aprobării o nouă rectificare bugetară, proiecte importante de infrastructură dar și modificări în aparatul de specialitate al Consiliului Județean. Astfel, s-a hotărât înființarea unui post de administrator public. Cel care va ocupa această funcție are ca sarcini principale coordonarea aparatului de specialitate al Consiliului Județean, dar și a serviciilor publice de interes județean. Totodată, s-a decis, prin vot, demararea procedurilor privind refacerea a trei poduri peste râul Bâsca,…
DetaliiULTIMA ÎNTÂLNIRE A CONSILIERILOR LOCALI
Consilierii locali râmniceni s-au intalnit, ieri, in cadrul ultimei sedinte de lucru ordinare a Consiliului Local Municipal din acest mandat. De luna viitoare, dupa alegerile locale, alesii nu vor mai fi prezenti in aceasta formula la intrunirea forumului local. Din componenta Consiliului Local Municipal Rm. Sarat au facut parte 19 consilieri si au activat patru comisii de specialitate: Comisia pentru activităţi economico – financiare şi agricultură, Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului şi turism, Comisia pentru cultură, culte, învăţământ, muncă, sănătate şi protecţia persoanelor aflate în nevoie si Comisia…
Detalii