ACTIVITATE SPORTIVĂ ȘCOLARĂ

Elevii Clubului Sportiv Școlar din cadrul Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat se pot mândri cu rezultate deosebite obținute la competițiile la care au participat de-a lungul anilor. În cadrul Clubului sportiv sunt înscriși și elevi care aparțin altor unități de învățământ, dar sunt pasionați de sport. Clubul Sportiv Școlar are în structură, grupe de tenis de masă, volei și atletism. În completarea educaţiei oferite în cursul programei obligatorii, Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat oferă elevilor o vastă arie de activităţi extraşcolare. Acestea vin în întâmpinarea nevoii…

Detalii

NOI PERFORMANȚE REMARCABILE

Atleta Marina Baboi a câștigat tot ce se putea la Campionatul Naţional de atletism seniori şi tineret, competiție care a avut loc în zilele de 4 și 5 iunie, la Cluj Napoca. După ce vineri, în prima zi a competiţiei, a cucerit ambele titluri naţionale puse în joc la 100 de metri, atelta din Buzău a repetat performanţa a doua zi, când a devenit dublă campioană naţională şi la proba de 200 de metri. Pentru cea mai rapidă sportivă din România, a fost şi un concurs mai special, trecându-şi în…

Detalii

ÎN TOP 20

Sprintera numărul 1 a României și una dintre cele mai rapide atlete din Europa, buzoianca Marina Baboi, a înregistrat un alt rezultat de excepție în competițiile Indoor. Sportiva legitimată la SCM Gloria Buzău a reușit să se claseze între primele 20 de atlete europene, în cadrul probei de 60 m, la Campionatul European de atletism în sală pentru seniori, găzduit de orașul Torun din Polonia. Având parte de o concurență teribilă, Marina Baboi a terminat seria de calificări cu timpul de 7.32 s, iar în semifinalele competiției a înregistrat timpul…

Detalii

VICECAMPIOANĂ BALCANICĂ

Un nou rezultat de excepţie pentru cea mai rapidă atletă din România, în primul mare concurs internaţional al sezonului indoor! Buzoianca Marina Baboi a cucerit, sâmbătă după-amiază, la Istanbul, medalia de argint în cursa de 60 de metri a Campionatelor Balcanice de seniori, la capătul unei finale dramatice, pe care Marina a încheiat-o cu timpul de 7,40 s, cu o sutime de secundă peste ocupanta locului 3. Marina a început perfect concursul balcanic, reuşind calificarea în finală din postura de câştigătoare a semifinalei 1. În actul final, buzoianca a fost…

Detalii

DUBLĂ CAMPIOANĂ NAȚIONALĂ

Weekend-ul acesta, în sala de atletism “Ioan Soter” din București s-a desfășurat Campionatul Național de seniori și tineret, Under 23. Proba de 60 de metri plat a fost, și de această dată, dominată de către buzoianca Marina Baboi, sportivă legitimată la Sport Club Municipal Gloria Buzău. Marina Baboi  a obținut medaliile de aur în proba de 60 de metri plat, la seniori și tineret, cu timpul de 7 secunde și 29 sutimi de secundă, un record personal ce o califică la Campionatul European de sală, ce se va desfășura luna…

Detalii

DOUĂ MEDALII DE AUR

2021 a început perfect pentru buzoianca Marina Baboi. Sprintera numărul 1 a României a alergat în weekend, în primul Grand Prix atletic al sezonului indoor, concurs găzduit de Sala “Lia Manoliu” din Capitală. A fost un concurs atipic, cu multe restricţii, care a reunit la start participanţi la trei competiţii diferite: Cupa Romanian Masters, Campionatele municipale şi Grand Prix-ul seniorilor, tineretului Under 23 şi juniorilor mari Under 20. Marina, legitimată la SCM Gloria Buzău și CSA Steaua București, a luat startul în proba de sprint — 60 m plat, la…

Detalii

ACCES PRELUNGIT PE STADIONUL DE ATLETISM

Veste bună pentru buzoienii care vor să facă mișcare la Stadionul de atletism. Începând cu jumătatea acestei luni şi până în luna aprilie a anului viitor, ei vor avea acces prelungit pe pista Stadionului pentru alergare, antrenament sau alte exerciţii fizice. Decizia de schimbare a orarului a fost luată de clubul SCM Gloria Buzău, pentru a veni în sprijinul publicului ce doreşte mai mult timp pentru antrenament în timpul dimineţii. Totodată, SCM Gloria Buzău reaminteşte tuturor persoanelor care au completat on-line cererea pentru un permis de acces în incinta Stdionului…

Detalii

AN DE EXCEPȚIE, ÎNTR-UN AN DIFICIL

An de excepție pentru atleta Marina Baboi. Într-un an în care performanțele sportive au avut de suferit masiv din cauza pandemiei de Covid-19, buzoianca Marina Baboi și-a demonstrat din plin calitățile care au propulsat-o în clasamentele federației de specialitate. Legitimată la SCM Gloria, Marina Baboi domină autoritar un top al sportivilor buzoieni în 2020, în care recordurile stabilite de aceasta o îndreptățesc sa fie lider autoritar. Titlurile de Campioana Balcanică, Campioana Naționala sau Campioana Internaționala confirmă valoarea indiscutabilă a uneia dintre cele mai talentate atlete din România și din Europa.…

Detalii

ARENA DE ATLETISM, ÎN LINIE DREAPTĂ

Veste bună pentru iubitorii de atletism din Buzău, amatori sau profesionişti. Lucrările la stadionul de atletism din municipiu au intrat în linie dreaptă. Astăzi, la arena de atletism, a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanți ai Primăriei Buzău, ai constructorului, oficiali ai tuturor cluburilor sportive din municipiu, dar și atleți și antrenori de atletism. Autoritățile buzoiene au anunțatt că noul obiectiv va fi deschis publicului larg începând de luna viitoare. Sprintera Marina Baboi, atletul buzoian numărul 1 în ultimii ani, consideră că este visul oricărui atlet să…

Detalii

DOUĂ NOI MEDALII

Noi performanțe de excepție pentru atleta Marina Baboi! Campionatele Balcanice de seniori i-au adus sprinterei buzoiene alte două medalii. În prima zi de concurs, Marina Baboi a cucerit medalia de bronz în cursa de 100 de metri, performanță cu atât mai important cu cât reprezintă prima medalie individual a Marinei la seniori, la Campionatele Balcanice! Buzoianca  a revenit pe pistă după o oră, pentru a lua startul în finala de la ștafeta de 4 x 100 de metri, unde a fost ultimul schimb în formula Ana Maria Roșianu, Iulia Banaga…

Detalii