AFECTAȚI DE SCANDAL

Scandalul roșiilor care ar fi fost coapte forțat cu ajutorul unor substanțe interzise în România are efecte nefaste în agricultura buzoiană. Potrivit conducerii Direcției Agricole, unii dintre legumicultorii din județ au deja mari probleme în a-și mai vinde produsele abia recoltate din solarii. Ba mai mult, unii dintre beneficiarii programului Tomata vor să renunțe la acesta. Renunțarea la programul Tomata nu este însă ușor de realizat, spun reprezentanții Direcției Agricole Buzău. Odată intrat în acest program, producătorul trebuie să meargă până la capăt. Un legumicultor investeşte într-un solar de zece…

Detalii

PRIMELE TOMATE COAPTE

Primele tomate cultivate în solarii sunt gata să ajungă pe mesele buzoienilor. Roșiile au început să se coacă, iar în următoarele zile vor ajunge pe tarabe. Tomatele românești sunt mai gustoase decât cele din import, sunt crescute natural, însă vor fi și mai scumpe. Mircea Tatu este unul dintre producătorii primelor roșii autohtone din acest an. La ferma lui Mircea Tatu, de la Cochirleanca, producția de tomate se anunță a fi foarte bună. Roșiile sunt bine coapte, iar gustul lor va fi cel care îi va convinge pe cumpărători să…

Detalii

„TUTA ABSOLUTA”, DUȘMANUL PRODUCĂTORILOR DE TOMATE

Un fluture extrem de dăunător face ravagii în culturile de legume din toată țara, în special la tomate. „Tuta absoluta” este denumirea celui mai nou dăunător apărut în ţara noastră, semnalat în 2012 pe un lot de legume importate din Spania. Este o molie de dimensiuni mici cu un zbor haotic, foarte agresivă şi prezentă în toate bazinele legumicole din România. Fluturii consumă partea verde a vrejului de la tomată, iar larvele pătrund în roșie și o strică. Gheorghe Chiriță produce tomate de peste 30 de ani, dar nu-și amintește…

Detalii